Review > saramon vs Poziția copilului

În filmul lui Călin Peter Netzer, intitulat Poziţia copilului, intri brusc şi ieşi pe nepregătite. Partea proastă este că rămâi singur(ă) pe toată durata filmului, nu ai niciun personaj căruia să-i ţii partea, pe care să-l simpatizezi. Însă, partea bună este că nu te plictiseşti. Montajul, regia şi scenariul au grijă de asta, transformând o dramă obişnuită într-un thriller captivant şi imprevizibil.

Odată cu Felicia, înainte de toate făceam cunoştinţă cu Răzvan Rădulescu, cu stilul său intim, cu personajele sale care au ceva de spus, dar parcă le lipseşte curajul, cu dialogurile sale intense, care pun în valoare un actor (de cele mai multe ori, însă, a fost vorba despre o actriţă), dar şi cu izbucnirile care vin calculate, pregătite şi numai atunci când intensitatea trăirilor personajelor a ajuns la un asemenea nivel la care tot ce era ţinut ascuns trebuie spus, ca o eliberare necesară.

Aici, însă, explozia de la final este surdă şi udată cu lacrimi. Mai mult sau mai puțin sincere.

Dacă n-aş fi ştiut că doi bărbaţi au realizat acest film (regia aparţinându-i lui Călin Peter Netzer, iar scenariul fiind scris de Răzvan Rădulescu împreună cu regizorul), probabil că aş fi crezut că este opera unor femei. Personajele masculine sunt nişte caricaturi, nu au nimic de spus şi, în ciuda revoltei pe care o arată, fiul Corneliei (interpretată superb de către Luminița Gheorghiu) seamănă cu un câine care doar latră dar nu are curajul să şi muşte.

În schimb, Cornelia este o femeie puternică, întotdeauna sigură pe ea, ştie ce vrea şi se foloseşte de toate resursele pe care le are la dispoziţie pentru a obţine ce îşi doreşte, indiferent dacă este imoral sau chiar ilegal.

Scena din deschidere ne ajută să înţelegem termenii în care se desfăşoară relaţia dintre Cornelia şi fiul său (interpretat de către Bogdan Dumitrache), care nu este tocmai una dintre cele mai fericite. Fast-forward câteva momente mai târziu. Cornelia asistă la o repetiţie a unui spectacol de operă, când află că Barbu, fiul ei, a făcut un accident cu maşina iar copilul pe care l-a accidentat a murit pe loc.
Din acest moment, în tot restul filmului, vedem cum o mamă face orice pentru a-şi ajuta fiul, chiar dacă acesta o respinge de fiecare dată.

Călin Netzer oscilează între o abordare clasică şi una modernă, atât în ceea ce priveşte regia, cât şi montajul, de care s-a ocupat Dana Bunescu (California Dreamin’, Felicia, înainte de toate, Moartea domnului Lăzărescu, 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile), însă nu renunţă la minimalism şi la tipul de cinema observaţional pe care l-am întâlnit la filmele româneşti din ultima vreme.

Ceea ce face, însă, acest film să funcţioneze este scenariul şi mai ales dialogurile, în care interlocutorii parcă joacă şah cu cuvintele, fiecare aşteptând următoarea mutare a adversarului şi căutând tot timpul o portiţă pentru a face şah-mat şi a încheia, astfel, jocul cu o victorie.

Verdict: 4/5