Mustind de suspans, doldora de senzualitate, uneori exploatata fara menajamente, filmul incapsuleaza imagini bantuitoare, scene puternice, o atmosfera care nu te va parasi prea curand – pana si nuante horror, Black Swan are de toate!

Tulburator, zguduitor, halucinant, salbatic, dar profund, filmul sondeaza fibrele cele mai intime ale alunecarii in dezintegrarea psihica in efortul atingerii perfectiunii. Pentru ca de multe ori, autodepasirea si perfectiunea in arta frizeaza nebunia.

Black Swan nu este un film ce va fi gustat de toata lumea. Este dificil de urmarit, dramatic si psihologic si nu vi-l recomand daca aveti o zi proasta, pentru ca s-ar putea sa o inrautateasca.

Indiferent de cauzele care au produs trauma Ninei, tema centrala este, dupa parerea mea, alta. Pentru anumite bresle (sportivi, artisti etc), succesul profesional vine la pachet cu esecul in plan personal. In momentul in care iti concentrezi toata viata in jurul unei singure preocupari si le neglijezi/negi pe toate celelalte, se creaza un urias dezechilibru. E ca si cum ti-ai anihila o parte din fiinta. Ceea ce e, bineinteles, o forma de nebunie.

Nu orice fel de gunoi, ci unul artistic.

Superb și glacial, excelent filmat și cu interpretări minunate, Black Swan pare – oarecum frustrant – incomplet. Obsesia și reprimarea sentimentelor sunt niște teme puternice, dar trebuie să ducă undeva.

Black Swan are o frumusețe aparte. Toate temele pe care le abordează despre muzică și viață, toate paralele dintre viață și balet, toată confuzia dintre vis și realitate se întâlnesc într-o stare euforică produsă de o pasiune nebună.

E un film pe care nu-l poți lua prea mult în serios, dar nici nu-ți poți întoarce privirea de la el.

Black Swan este visceral și real, chiar și în momentele sale frenetice și fantasmagorice.

Black Swan este bine realizat, nu e nicio îndoială în privința asta, și își ține publicul atent prin poveștile paralele prezentate: a Ninei, pe de o parte, și cea din piesa Swan Lake, pe de altă parte. Însă temele simpliste pe care le abordează îl face să fie lipsit de substanță, în ciuda interpretărilor excelente (în special a lui Kunis) și a întregii echipe, de altfel, care controlează absolut tot ceea ce apare pe ecran cu o minuțiozitate aproape kubrickiană, aș spune.

Aronofsky nu se află pe un teritoriu nou. Însă Black Swan vine ca un film intoxicant de proaspăt, îndrăzneț, antrenant și epuizant.

Totul este lipsit de culoare, totul este straniu, iar Darren Aronofsky a făcut din Black Swan o bucată de cinema nu foarte accesibilă. Bineînțeles că acesta nu este un lucru neapărat rău. Numai că Black Swan pare a da dovadă, pe alocuri, de măreție, fără a convinge pe de-a-ntregul.

Întregul film își îndreaptă spectatorii spre cel de-al treilea act, în care Black Swan se transformă dintr-un film foarte bun, într-unul grandios.

Ceea ce domină întreg filmul este mai mult sensibilitatea lui Aronofsky decât povestea în sine.

Un film extraordinar, care te intoxică; fără nicio greșeală – nici din partea regiei lui Aronofsky și nici din partea interpretării perfecte realizată de Portman.

Portman, în rolul unei artiste aflată sub presiune, este de neratat și de neuitat. La fel este și filmul. Nici nu vei ști ce te-a lovit.

Încercarea de a face un horror-thriller bazat pe lumea baletului nu prea funcționează la Darren Aronofsky.

Ca studiu al unei femei pe punctul de a ceda nervos, Black Swan este cel mai bun lucru făcut de la Repulsion al lui Polanski.

Așa cum au demonstrat toate celelalte filme ale sale, Aronofsky este un regizor serios, interesat să descopere și să analizeze limitele umane, iar Black Swan nu e cu nimic diferit.

Este un film incredibil. Întunecat, masochist, sexual, și, cel mai important, existențial. Este ceea ce a tot încercat Darren Aronofsky să facă încă de la debutul său cu PI.

Black Swan este frumos din punct de vedere vizual și auditiv, o experiență uluitoare cu privire la frică și paranoia. Imediat după ce-l vei vedea, vei observa că lumea este un pic mai sinistră decât în urmă cu 103 minute.

Un film somptuos, antrenant și o examinare perturbatoare a barierei minuscule dintre geniu și nebunie, Black Swan îi consolidează statutul lui Darren Aronofsky ca unul dintre cei mai importanți regizori ai zilelor noastre.

Dă-mi voie să-ți spun adevărul ineluctabil despre un film despre balet: este la fel de șocant de plictisitor ca și un spectacol de balet.

Filmul pare mai mult preocupat de cum este prezentată drama prin care trece Nina decât să ne facă să ne cufundăm în ea.

Black Swan trece cu ușurință de la o dramă, la un thriller de natură psihologică și, mai apoi, la un surprinzător horror gotic.

Black Swan este, cu siguranță, un film despre balet, o realizare magnifică ce merită toate laudele care i s-au adus. Iar pentru toți bărbații din lume, care nu par convinși să se uite la un film despre balet, să-i incităm puțin cu promisiunea unei scene de lesbianism dintre Portman și Kunis. M-am gândit că poate asta v-ar atrage atenția…