1
21 iunie 2013
 
 

cinefil@ World War Z


Un film cu altfel de zombi.

În accepțiunea sa cinematografică, dar și populară, zombi reprezintă o persoană lipsită de viață, un mort-viu, cu mișcări îngreunate și privire rătăcită.

În World War Z, zombi seamănă mai degrabă cu suporterii Stelei în lupta pentru eliberarea lui Gigi Becali. Foarte puține cadre cu un zombi în toată splendoarea sa, marea majoritate a scenelor fiind filmate de la înălțime, subliniind efectul de mulțime, de gloată, de cât de mici și neputincioși suntem în fața inamicului. O altă particularitate este legată de elementul de ‘activare’ a simțurilor lor. Dacă până la acest film, mirosul de ‘om’ era elementul de bază care le pornea simțurile, aici se schimbă puțin interpretarea, auzul devenind elementul principal. Sincer, părea mai plauzibil mirosul.

Acum că am definit și caracterizat laitmotivul filmului, nu ne rămâne decât să trecem la acțiune. Se ia una bucată actor cunoscut (probabil Bruce Willis era în concediu) și i se dă misiunea de a salva lumea de „huliganii” ăștia gălăgioși. Nu se cunosc cauzele virusului care transformă lumea în haos și nici nu se pune mare accent pe asta. Se pornește cu capul înainte la omorât de zombi, se omoară câțiva, se pierd și vieți omenești, victime colaterale ca în orice război, însă eroul nostru, care nu este doar frumos, ci și inteligent, găsește o soluție, logic, care să reducă considerabil înmulțirea morților-vii.

Ca orice Apocalipsă, are un final … “fericit”.

Acum că am lămurit că subiectul este total inutil, că povestea scârțâie din toate încheieturile, iar emoția nu există, pot să zic de bine de efectele 3D, care te mai fac sa tresari din scaun, 2-3 zvâcniri încât să nu te cufunzi total în scaunul confortabil și de un Brad Pitt spectaculos, el centreză și tot el dă cu capul.

Per total, un film mediocru care se uită repede.

Nota: 6/10, cu indulgență

Autor: Mădălina Călin


Articol scris de