Au fost anunțate și celelalte șase filme care completează lista cu filmele din competiție a primei ediții a Festivalului Internaţional al Filmului Politic – Cinepolitica.
Cine, dacă nu noi?/If Not Us, Who?, regizat de Andres Veiel; un film a cărui premieră a avut loc anul trecut la Festivalul de la Berlin, unde a câştigat Premiul Alfred Bauer şi Premiul Sindicatului Cinematografelor Germane de Artă.
Povestea filmului este plasată în Germania de Vest, la începutul anilor ’60. Bernward Vesper (August Diehl) studiază la Tübingen şi participă la seminarul de retorică al lui Walter Jens. Bernward vrea să devină scriitor şi-şi petrece nopţile la maşina de scris. În acelaşi timp, ţine cu tot dinadinsul să-şi apere tatăl, poetul Will Vesper, admirat pe vremuri de nazişti pentru modul în care a promovat ideologia „Sângele şi pământul”. Într-o zi, Bernward o cunoaşte pe Gudrun Ensslin şi între cei doi se înfiripă o relaţie extremă excesivă şi totală, o poveste de dragoste ce transcende suferinţa, familia şi politica…
Premiul/El Premio este regizat de Paula Markovitch și a avut premiera tot în cadrul ediției de anul trecut a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, unde a câștigat Ursul de Argint pentru imagine și pentru scenografie.
Filmul de debut al Paulei Markovitch urmărește povestea lui Ceci, o fetiţă de şapte ani care trebuie să ţină un mare secret, dar nu înţelege în totalitate despre ce este vorba. Viaţa întregii sale familii depinde de puterea ei de a păstra tăcerea, pentru că în timpul represiunii militare din Argentina vorbele sunt mai periculoase chiar decât faptele.
Tot ceea ce sclipeşte/All that Glitters, un documentar regizat de Tomaš Kudrna.
Arată amprenta unică pusă de trecutul comunist asupra muncitorilor care lucrează pentru compania canadiană Cameco, proprietară a minei din Kumtodin, Republica Kîrgîză, şi asupra felului în care aceştia se adaptează sistemului capitalist.
Băiatul care era rege/The Boy Who Was a King, un film documentar regizat de bulgarul Andrey Paounov, a câștigat Premiul Juriului, anul acesta, la RiverRun International Film Festival.
Readuce în atenţia publicului figura lui Simeon al II-lea, declarat „ţar” al Bulgariei la vârsta de şase ani pentru ca, trei ani mai târziu, să fie izgonit din ţară de către dictatura comunistă.
Crimă fără pedeapsă/Crime Unpunished este regizat de doi maghiari: Fruzsina Skrabski şi Tamás Novák și vorbește despre viaţa lui Béla Biszku.
Béla Biszku, fostul ministru de Interne comunist care a participat la înăbuşirea în sânge a Revoluţiei maghiare din 1956, a condus ministerul între 1957 şi 1961 şi a cerut pedepse extrem de severe, precum şi eliminarea fizică a revoluţionarilor arestaţi în timpul acelei perioade marcate de incertitudini. Ordinele sale au fost executate imediat, iar judecătorii care l-au ignorat au fost daţi afară. Ungaria s-a reîntors în jugul sovietic: aproape 300 de luptători pentru libertate au fost spânzuraţi, aproximativ 20.000 au fost aduşi „în faţa justiţiei” şi condamnaţi, iar alţi 200.000 de oameni au fugit din ţară.
Geert Wilders: Omul cel mai periculos din Europa?/Geert Wilders: Europe’s Most Dangerous Man? este tot un documentar. Acesta este regizat de Joost van der Valk şi Mags Gavan și prezintă viaţa şi cariera lui Geert Wilders.
Geert Wilders este cel mai controversat şi mai cunoscut politician olandez, care, în plină eră a corectitudinii politice, compară Coranul cu Mein Kamf şi propune să se introducă taxa pe purtarea de hijab.
Care sunt celelalte șase filme din competiție puteți vedea aici.
Festivalul Internaţional al Filmului Politic – Cinepolitica – se va desfășura între 15 și 21 iunie, la Cinema Studio şi Cinema Elvira Popescu din București.
Desi celelalte filme nu le-am vizionat,If Not Us, Who? mi-a placut foarte mult…Acest gen de film starneste trairile interioare a fiecarui cinefil…Personal il recomand cu incredere si mi-as dori ca el sa fie numarul 1!
Dar The Boy Who Was a King l-ai urmarit? Mie mi se pare genial!