Damian îşi atinge scopul de a întipări suferinţa lui Crulic, nebăgată în seamă cînd ar fi trebuit, în amintirea celor care-i văd filmul. De asemenea, e precisă în reconstituirea întortocheatului du-te-vino de hîrtii, ordine, ştampile etc., pe meandrele căruia s-a pierdut o viaţă.

Chiar daca au existat citeva scene de animatie rezonabile, Anca Damian nu a reusit sa le speculeze. Colajele, desenele peste fotografie si decorurile nu sunt impresionante, nu transmit nimic. Filmul nu te emotioneaza, povestea in sine te emotioneaza.

Ceea ce pare câteodată joacă de copii, atât vizual cât şi sonor, primeşte aproape simultan accente din cele mai grave.

Crulic este o experienta cu siguranta irepetabila, care te uimeste si iti scormoneste emotiile cu tot ce poate un film de animatie: colajul de tehnici utilizat, muzica si o voce fara de care cu greu ne putem imagina pelicula, a lui Vlad Ivanov. Va spunem de la inceput ca o astfel de creatie a regizoare Anca Damian ar merita sa nu fie ocolita in salile de cinema.

Dovada cea mai simpla ca filmul a reusit e faptul ca, desi e opera de animatie si prelucreaza elemente de realitate, te face sa-ti pese de Claudiu Crulic. Animatorii au lucrat cu atata discretie incat e suficient un element foarte mic de realitate intr-un cadru pentru a-l transfigura.

As vrea sa pot descrie intr-un cuvant experienta Crulic – drumul spre dincolo, dar imi este foarte greu pentru ca am fost prizoniera unui mozaic de senzatii pe tot parcursul celor 73 de minute cat a rulat aceasta animatie. Pot doar sa incerc sa descriu cum mi s-a parut mie filmul: senzational, tulburator, uman, crud, ingenios, socant, impresionant, obsedant, amuzant, ironic, empatic, revoltator.

„Crulic – drumul spre dincolo” te lasă cu sufletul şi mintea tulburate. Şi, chiar dacă „animaţia e prea încărcată”, cum spunea un critic străin, ea transmite toate emoţiile pe care, în mod obişnuit, un actor le poate transmite.