Daybreakers (2009)

Nu e chiar dintre unul cele mai reușite filme cu vampiri, dar nici chiar printre cele mai proaste nu se numără. Poate dacă ar fi fost lansat acum vreo zece ani, Daybreakers ar fi fost un remarcat. Acum, însă, după atâția ani de efecte speciale inovatoare, nu prea mai merită efortul.

Filmul e tare, fara doar si poate! Tematica asta “vampireasca” chiar a ajuns sa prinda radacini zdravene la Hollywood! Prezenta lui Ethan Hawke chiar castiga credit in fata publicului, dar si in fata mea, iar prestatia lui este viu-graitoare; el si mult-prea-inteligentul automobil Chrysler s-au pus pe fapte mari.

Daca nu s-ar fi luat atat de in serios, cu tot felul de metafore care se vor subtile (not!) la adresa societatii de consum, a resurselor naturale pe cale de epuizare, capitalismului corporatist-malefic (si cu colti) care suge sangele planetei si al omenirii etc., Daybreakers ar fi fost un film bun pentru categoria lui: B.

Pentru vampirii cinefili aflati in disperata cautare de cantitati semnificative de sange si actiune sangeroasa, “Daybreakers” este un substituent stabil si destul de gustos.

Dacă nu vă plac în mod deosebit filmele cu vampiri, mai bine vă uitaţi la buletinul meteo, pus pe repeat. Dacă marşaţi la filozofia ieftină a consumerismului excesiv şi a răutăţii capitalismului, mai bine vedeţi Avatar din nou. Ce-i drept, sunt câteva rupturi de hălci de carne spectaculoase, ceva sânge risipit pe jos, vampiri care iau foc la soare. Dar vampirii sunt vai de ei, mor la soare, la lemne înfipte în ei, la orice. Wesley Snipes i-ar fi terminat pe toţi într-o singură sesiune. Iar o cisternă cu mujdei ar fi făcut bombă de la Hiroshima să pară un fel de pocnitoare de crăciun.

Printre alte plăceri pe care ți le oferă, Daybreakers îți amintește că filmele cu vampiri pot fi mai mult decât niște metafore pentru adolescenții singuri.

Filmul, regizat de către frații gemeni australieni Spierig, arată bine în scenele gri, fără lumina soarelui și se termină, la fel ca multe altele în ziua de azi, cu bătăi crâncene și într-o baie de sânge.

Printre atâtea așa-zise filme cu vampiri, gen Twilight, destinate fetițelor, este o plăcere să vezi un film adevărat cu ființe care sug sânge, un film care nu evită să prezinte scene ce ar întoarce stomacul pe dos fetelor leșinate după Rob Pattinson.

Ideea lui Daybreakers este fascinantă, despre o epidemie care a cuprins toată lumea și a transformat pe toți oamenii în devoratori de sânge. Dar asta nu-l face să fie un film fascinant.

Cel mai bun lucru pe care îl poți spune despre acest film este că varsă sânge mai vechi într-o sticlă de plastic nouă.

E puțin ciudat, totuși, că un film care militează pentru soluții alternative și o gândire proaspătă, fără idei preconcepute, sfârșește utilizând atât de multe clișee.

O poveste sângeroasă cu un scenariu fără sânge.

Exact când credeam că seria filmelor cu vampiri s-a încheiat, iată că apare un reprezentant surprinzător al genului. Chiar dacă în ultima sa treime nu mai este la fel de sângeros ca primele două, Daybreakers este foarte plăcut de vizionat.

Un film regizat, de către frații australieni Spierig (Michael și Peter), cu o lipsă de coerență alarmantă.

La finalul zilei, dacă îți plac vampirii și ești dispus(ă) să-ți odihnești mintea pentru vreo 90 de minute, Daybreakers este o alegere bună, cu multe efecte vizuale, pe jumătate inteligent, cu mult sânge de vărsat.

Scris și regizat de către frații Spierig (Undead), filmul are stil, un simț al viitorului care e atât de complet și bine gândit încât singurul meu reproș pentru Daybreakers este că ține prea puțin.

Finalul prost nu dezamăgește atât de mult încât să anuleze distribuția remarcabilă, prezența din belșug a sângelui, efectele îndrăznețe și ritmul exuberant.

Încă o dată, frații Spierig au trebuit să se descurce cu un buget limitat și au creat multe dintre efectele vizuale, acasă, pe propriile calculatoare, chiar dacă, judecând după calitatea de pe ecran, acest lucru nu se observă. Acești frați sunt adevărați maeștrii în a regiza filme cu bugete mici și cu multe efecte digitale. Chiar nu am nimic de care să mă plâng. Nimic.

De regulă, filmele horror nu sunt pentru mine, mă lasă gândindu-mă la cine va curăța mizeria. Dar, din fericire, Daybreakers este o rază de lumină în acest gen mai degrabă întunecat.

Există suficientă acțiune aici pentru 3 sau 4 filme diferite; frații Spierig, însă, ar fi trebuit să se limiteze la unul singur.