A trecut ceva vreme de când n-o mai văzusem pe Maria Dinulescu într-un film. Dacă mă uit pe filmografia ei, cică ar fi apărut și în Selfie 69, însă nu mi-o aduc aminte. Bine, filmul acela în întregime e complet uitabil, deci e oarecum normal.
Când am văzut-o prima dată, în California Dreamin’ (Nesfârșit), al lui Cristian Nemescu, apărut în urmă cu 10 ani, îmi lăsase impresia unei actrițe carismatice, de care cu siguranță voi mai auzi pe viitor. Azi, după ce am văzut-o în Departe de tine, mi-a lăsat impresia unei actrițe aflate la final de carieră, dispusă să accepte orice rol.
Departe de tine este primul film din cariera de regizor a australianului James Pillion. Scenariul l-a scris împreună cu J.M.R. Luna, Jesús del Cerro și Jonathan Ahmadi. Iar în rolurile principale, alături de Maria Dinulescu, îi găsim pe Jonathan Ahmadi și pe Andi Vasluianu. De asemenea, o mai putem vedea și pe Maia Morgenstein, în rolul mamei iubitului Sofiei (interpretată de Dinulescu).
Exceptând povestea căreia îi lipsește ritmul necesar pentru a crea tensiunea de care ar fi avut nevoie, cele mai deranjante sunt dialogurile: banale și pline de clișee.
Trailer Departe de tine
Grant (Jonathan Ahmadi) și Sofia (Maria Dinulescu) formează un cuplu proaspăt căsătorit. Cei doi locuiesc în Statele Unite ale Americii, dar Sofia primește o ofertă de muncă de nerefuzat în România. Cum Grant este scriitor și-și poate desfășura activitatea oriunde, cei doi se mută fără prea multe discuții la București pentru un an. Aici, Sofia devine tot mai dedicată muncii sale, unde îl are ca șef pe Victor, interpretat de Andi Vasluianu. Iar în cele din urmă, neglijat tot mai mult, Grant ajunge – inexplicabil – gelos pe Victor.
Poate cel mai bun lucru la acest film este muzica, creată de Holland Belle, iubita regizorului, însă, în ciuda faptului că sună foarte bine și se potrivește evenimentelor din film, faptul că într-un film de 94 de minute povestea este întreruptă aproape la fiecare 20 de minute cu un calup de imagini însoțite de câte un moment muzical nu este tocmai o idee prea bună.
M-a surprins engleza Maiei Morgenstein, care nu mi-a lăsat pentru nicio clipă impresia c-ar fi o actriță din România.
Departe de tine este o producție Indie Production (România) și Lunatic Films (S.U.A), iar la noi este distribuit de Movie Production Entertainment. Este opera unui debutant și se cunoaște acest lucru. Personajele sunt abia schițate și nu există suficiente motive pentru ca un spectator să empatizeze cu ele. Pe de altă parte, poate că nu-i neapărat vina lui Pillion, de scenariu s-au mai ocupat alte trei persoane alături de el și de aici vin majoritatea problemelor.
Pingback: Far from here - Departe de tine - Cinemil.RO - Placerea de a fi CINEFIL