Fara doar si poate un film care trebuie vazut cu repetitie (ca si in cazul lui Borat), pentru a prinde toate fineturile acestor sageti. Pentru ca trebuie sa spun ca sunt momente a caror savoare scapa la o prima vizionare – poate si din cauza ritmului naucitor al actiunii, dar poate si din cauza necunoasterii sau neintelegerii in principal a subtilitatii limbajului utilizat.

Ca şi Borat înaintea sa, Dictatorul stoarce de tot umorul de care e capabil şocul cultural pe care îl poate avea un străin în ţara tuturor posibilităţilor şi rosteşte nişte adevăruri destul de neconfortabile despre lumea de azi

The Dictator pare că încearcă să stârnească râsul cu orice preț.

N-aș putea spune că The Dictator nu e amuzant – de cele mai multe ori este. Dar nimic (poate cu excepția unei replici sau două) din The Dictator nu m-a șocat la fel de mult ca orice în Borat sau Bruno.

Acest melange nu mai are farmecul bizaroid al lui Borat ci e poate, paradoxal, doar o formă de expresie a unui cinema sătul de prejudecăți rasiale, de politizare, de hipsteri, sătul de amenințări plicticoase, e un film sătul de saturația propriului discurs.

Ei bine daca ati fi crezut ca nu se poate, iacata ati gresit! Se poate si inca in ce fel! Un film plin de injuraturi, poante sexiste, expresii anti-semite si rasiste si o natie est-africana asuprita si satula de vise megalomane lipsite de sens. Si stiti ce? Merita vazut cap coada 100%!

Va vine sa credeti ca Sacha Baron Cohen a facut o comedie romantica? Ei bine, cam la asta se reduce The Dictator, daca ar fi sa-l scuturam de toate glumele grosolane. Pana la urma, nu despre o astfel de relatie este vorba intre orice dictator si SUA – dragoste cu de-a sila si cu scantei?

din nefericire momentele proaste (şi asta ţi-o spune un fan indiscutabil al lui Borat) sunt mult prea dese ca până la urmă Dictatorul să nu fie decât un film aşa şi-aşa, la care mai şi râzi, dar mai şi pufneşti excedat de lenea cu care Sacha Baron Cohen şi co-scenariştii săi au strecurat în poveste glume atât de neinspirate şi fade.

un film bun, o poveste destul de bine construită pentru un o astfel de producţie, dar aşa cum bine a fost remarcat şi de alţi cinefili acest aspect, parcă lipseşte maturitatea murdară a umorului din Borat sau din Bruno.

O mare parte din The Dictator îl arată pe Aladeen în diverse situații ciudate, o abordare care ar funcționa într-un format faux-doc, dar care aici pare forțată.

Un film dezamăgitor, deseori respingător și o mizerie rău-intenționată, care pare a avea un singur scop: să șocheze și să jignească.

The Dictator începe scandalos și continuă și mai bine.

isteric, neconformist, vinovat, inocent, prostesc, sofisticat, ademenitor și enervant.

Demonstrațiile lui Baron Cohen de ”indignare” politică par prea false, plănuite și nu-și ating ținta.

Potențialul lui The Dictator este împrăștiat (…), de la lipsa de convingere, la prostie pură și anarhică.

E un film care arată bine și, deși există o oarecare cursivitate narativă, fiecare secvență funcționează de una singură.

Întorcându-se de la aventurile sale în cvasi-documentarele Bruno și Borat, Baron Cohen dovedește că nu și-a pierdut talentul

Plin de șabloane, discontinuu și totuși extrem de amuzant

The Dictator este amuzant, pe lângă obscen, dezgustător, scatologic, vulgar și multe altele.

Într-adevăr, nu aduce nimic nou genului. Dar este amuzant și foarte ofensator.

Mai bun ca Bruno, nu la fel de curajos ca Borat.