Dacă citești acest articol, cel mai probabil ști că duminică, 10 octombrie, dintre toate filmele participante la IIFF 2010, s-au ales cele câștigătoare.
Ce se mai poate spune, însă, despre cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional de Film de la Iași? Poate faptul că au existat probleme, dar au existat și bucurii, au fost surprize plăcute, dar și mai puțin plăcute, iar, acum, la final, când se trage linie, Emanuel Lăzărescu, directorul festivalului, pare mulțumit. „Sunt încântat că lumea a reacționat bine la propunerile „filmice” de nerefuzat pe care le-am făcut. Și m-a bucurat mult că filmul românesc a avut succes aici, dovadă a faptului că românii nu au pierdut gustul pentru cinema autohton” îmi spunea acesta. „Dacă filmul este bun, lumea va veni„.
Pe de altă parte, Vlad Gliga – project manager IIFF – nu a părut la fel de încântat: „Se putea mult mai bine. Puteam să nu avem scăpări tehnice, să fie cald în sală, să avem mai multe săli, să fie mai bine comunicat, să fie mai multă reclamă, o atmosferă mai de festival” a declarat acesta, citat de CineBlog.info. Însă, Gliga a continuat: „Putea să fie mai rău şi să avem filme puţine şi mai proaste, să avem mai puţine săli, să nu vină nimeni niciodată la săli…”
Nuntă în Basarabia
Dan Alexandru Săvoaia, project manager CineBlog.info, s-a arătat chiar mult mai dezamăgit de publicul ieșean: „Prezenţa relativ scăzută la acest festival denotă clar interesul românului pentru cultură şi, mai ales, pentru cinematografie. Deşi cel de-al şaptelea segment al artei este unul uşor accesibil oricărui tip de public, s-a dovedit că acesta a îngenunchiat în fața impulsurilor instinctuale de satisfacere a nevoilor primare (şi nu numai). E trist să vezi că oamenii s-au dezis de cultură (nu că ar fi fost toţi atraşi vreodată de acest segment al vieţii) şi au ales să îngheţe de frig pe băncile de lemn ale aşa-zisului festival al berii, amplasat la mai puţin de câteva sute de metri de locul de proiecţie a multiplelor imagini mişcătoare. Este şi mai trist când vezi o mână de oameni entuziaşti, care se preocupă să organizeze o a doua ediţie IIFF, iar publicul striveşte aceste eforturi, exact cum striveşte un muc de ţigară aruncat pe stradă, preferând să zică pas filmului„.
Filmele din competiția de lungmetraj au fost selectate de către criticul de film Anca Grădinariu, care a vizionat în jur de 60 de filme pentru a se opri, în cele din urmă, la cele nouă. Principalele criterii de selecție s-au referit la următoarele aspecte: să fie filme de debut (primul film de lungmetraj din cariera regizorilor), să mai fi fost premiate pe la alte festivaluri, să fie cât mai diferite, să fie „bune” (iar aici intervine, evident, subiectivitatea criticului de film/selecționerului) și să nu coste bani. „Le-am tăiat de pe listă pe cele care ne-au cerut screening fee, pentru că bugetul a fost fix 0, dar, din fericire, cele pe care mi le-am dorit foarte tare, le-am obținut gratis și asta pentru că am compus personal emailuri în care le spuneam cât de afectată am fost de filmul lor și ce important ar fi pentru publicul ieșean să fie expus la ele” a explicat Anca Grădinariu.
Zbigniev Cupboard - filmul câștigător la secțiunea Animație
Întrebată cum i s-a părut publicul, aceasta a răspuns: „În creștere, din ce în ce mai receptiv. Anul ăsta am avut săli pline și la scurtmetraje și ovații în picioare la filmele românești, unde lumea s-a călcat în picioare (Nuntă în Basarabia, Bună, ce faci). La Bună, ce faci, s-a scandat chiar „Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă!!”. A fost incredibil. Sper ca la anul să văd mai mult public și la documentare„.
Cu toate acestea, Emanuel Lăzărescu recunoștea că a organiza un festival de film în România e dificil, „este foarte greu, mai ales atunci când nu sunt bani… Principala problemă, pe lângă cea gravă, a lipsei de bani, este starea sălilor de cinema din Iași. Atât Cinema Victoria cât și multiplexul de la Moldova Mall nu sunt la standarde de calitate care să permita vizionarea unui film în condiții civilizate… La Victoria, este frig în sală și sunt probleme cu sonorul și imaginea… La Moldova Mall, aceleași probleme la sonor și imagine. În momentul când cineva se va gândi să investească în săli de cinema dotate cu aparatură care să funcționeze impecabil, cred că acest festival va câștiga mult teren, iar spectatorii vor pleca și mai mulțumiți de la proiecții„.
Street Days - câștigătorul trofeului IIFF 2010
„Street Days este un film realist, poate un pic prea ‘domol’ pentru cinefilul de rând, însă, dincolo de toate scenele statice, se află mai mult decat nişte simple personaje” spunea Ştefan Gheorghieş (CineBlog.info) despre Street Days, al georgianului Levan Koguashvili – câștigătorul trofeului IIFF. Emanuel Lăzărescu a evitat să se pronunţe, din moment ce nu a văzut decât jumătate din film, însă Anca Grădinariu s-a arătat impresionată: „Street Days era și favoritul meu – e un film perfect, un film de maestru și nu de începător, care stă cu tine foarte multă vreme după. E obsedant, umanist, răvășitor, chiar devastator. Merită din plin trofeul„. Ce mai poți spune după o asemenea reclamă!
Mi-a plăcut foarte mult determinarea din cuvintele lui Vlad Gliga, care a afirmat: „Iar IIFF 2011 o să îl facem şi dacă o să îmi albească tot părul din cap (mi-a ieşit primul fir alb… haha). O să îl facem cât de bine putem şi o să avem o selecţie la fel de bună (că am înţeles că e foarte bună) şi o organizare în care să se vadă că am învăţat, chiar dacă vom fi şi la anul handicapaţi de lipsa banilor. Îl facem şi în 2050!”
IIFF 2010 este o dovadă că entuziasmul și pasiunea pot învinge lipsa banilor și, probabil, acesta este și secretul succesului din ultima vreme al filmelor românești – o atitudine îndrăzneață, pasiunea pe care realizatorii o pun în filmele lor și încăpățânarea de a respinge mainstream-ul aducător de câștiguri financiare în favoarea creării unor lucruri în care cred cu adevărat.