Ana Ularu s-a născut în urmă cu 25 de ani, în Bucureşti. În 2004, juca în Italiencele al lui Napoleon Helmis. Au urmat Hârtia va fi albastră, în regia lui Radu Muntean, Youth Without Youth (regia: Francis Ford Coppola) şi, acum, Periferic, al lui Bogdan George Apetri.
Pentru rolul ei din Periferic, în urmă cu doar câteva săptămâni, la festivalul de la Locarno, Ana Ularu a câştigat Prix Boccalino de la Presse – premiul criticii elveţiene pentru cea mai bună actriţă.
Astfel, după ce a fost prezent la festivalul de la Locarno, filmul lui Apetri a fost selecţionat şi pentru unul dintre cele mai importante festivaluri de film din lume: Toronto International Film Festival (TIFF), care va avea loc între 9 şi 18 septembrie.
Între două festivaluri (Locarno şi TIFF) am reuşit să stau de vorbă cu Ana Ularu, o actriţă care iubeşte ceea ce face, iar, când priveşte un film, abia aşteaptă să redevină copil.
mymagicSTAR: Damen Tango, Italiencele, București-Berlin, Hârtia va fi albastră și, acum, Periferic. Acestea sunt doar câteva dintre etapele care te-au confirmat ca o actriță de valoare. Care dintre rolurile pe care le-ai jucat până în prezent îți este cel mai drag și de ce?
Ana Ularu: Mi-ar fi destul de greu să aleg, având în vedere că m-am implicat puternic în tot ce am lucrat. Evident că există roluri pe care le iubesc mai mult, în cadrul cărora căutarea şi revelaţia au fost mai intense şi mai interesante. Un astfel de rol foarte important în „şcoala” mea a fost Tatiana din „Turkey Girl” sau „Legenda curcanului zburător” al lui Cristi Mungiu. Modalitatea de deconstrucţie şi reconstrucţie, de analiză şi descoperire a unui personaj de acolo mi-a rămas în minte ca o etapă esenţială din viaţa mea profesională. Apoi „Bucureşti-Berlin”, la interval de două luni ca filmare, a fost un alt rol pe care l-am savurat şi de care m-am bucurat enorm. Iar experienţa „Periferic” este pentru mine una dintre cele mai dragi. În primul rând, pentru şansa care mi-a fost dată; fiind aleasă dintr-un casting atât de numeros pentru un rol de care mă despărţea, în primul rând, diferenţa de vârstă (faţă de personaj), apoi pentru lucrul propriu-zis, care a implicat investirea mea cu o responsabilitate foarte mare şi, din nou, reconfigurarea şi „agitarea” imaginaţiei mele într-o anumită direcţie. Îi sunt cât se poate de recunoascatoare lui Bogdan, lui Andi, lui Mimi, Ioanei şi copiilor pentru cât de frumoasă şi interesantă şi plină de umor a fost colaborarea noastră.
mymagicSTAR: Ce anume te-a atras la actorie?
Ularu: Dacă e să povestesc acum care anume a fost trăgaciul pentru alegerea meseriei ăsteia, sincer, nu mai ţin minte. Eram prea mică. Ştiu că asta îmi doresc dintotdeauna. Nu am vrut niciodată să expun în vorbe frumoase, pur şi simplu, ceva atât de intim. E o meserie foarte grea, de care te legi pe viaţă şi în care te lupţi încontinuu cu propriile furii, eventuala blazare, nedreptăţile…Dar e ceva cât se poate de al meu.
mymagicSTAR: … și ce-ți place mai mult: teatrul sau filmul? Am vorbit recent cu Ozana Oancea și spunea că nu ar putea alege. Pur și simplu sunt două lucruri total diferite. Tu ai putea opta doar pentru teatru sau doar pentru film?
Ularu: Cel mai bine a spus asta Florin Zamfirescu: „e ca şi cum m-ai întreba dacă îmi place să merg mai mult cu piciorul stâng sau cu cel drept”. Sunt cât se poate de diferite şi totuşi cât se poate de dependente între ele, pentru un actor cu o reală curiozitate şi pasiune. Şi amândouă creează o dependenţă frumoasă şi teribilă în clipa în care lucrezi cu instrumentele şi cheia lor.
mymagicSTAR: Cum îți alegi și pregătești rolurile? O simplă lectură a scenariului este suficientă?
Ularu: Evident că nu. Nu cred să existe actor care să poată spune asta. Evident că mă documentez cât pot de bine, am discuţii lungi cu regizorul şi colegii, pentru că acolo se naşte adevărul şi logica, mă joc cât pot de mult ca să descopăr şi să dezvolt… Mi-e destul de greu să explic; apropierile faţă de proiecte diferă, la fel şi interacţiunea cu cei implicaţi.
mymagicSTAR: Există tipuri de personaje pe care consideri că n-ai putea să le joci vreodată?
Ularu: Nu cred. Mă interesează orice fel de personaj, sunt la început şi vreau să învăţ cât mai mult, să testez, să-mi imaginez…Atâta vreme cât e o poveste bine scrisă, puternică şi stimulantă…
mymagicSTAR: Ai jucat și într-un serial tv: Cu un pas înainte. Ai îndrăzni să te aventurezi în domeniul telenovelelor? Citeam un interviu cu Florin Piersic jr care spunea că ar face și telenovele; totul depinde doar de bani.
Ularu: Sincer… deocamdată nu. E un tip de demers care nu mă atrage deloc. Cu mare drag şi cu ochii închişi m-aş implica într-un serial TV tip „OZ”, „Californication” sau „United States of Tara”, de exemplu, dar mi-e greu să mă imaginez în domeniul de care vorbeşti. Probabil am încă o revoltă, probabil puerilă, faţă de un anumit tip de manifestări.
mymagicSTAR: Și pentru că a venit vorba de bani: se câștigă suficient din filmele românești, ca actor? Pentru că, până la urmă, după ce lasă toate personajele deoparte și revin să fie ei înșiși, actorii au și ei facturi de plătit.
Ularu: Mda… facturile devin o problemă imediat ce te trezeşti din trena de exaltare a „amorului artei”. Depinde de disponibilitatea producătorilor de a împărţi un buget, de importanţa rolului. Dacă filmele ar fi mai dese, aş putea să spun încântată că nu am nevoie de mai mult. Dar, din păcate, între proiect deseori aştepţi.
mymagicSTAR: În ultimul timp, cinematografia românească pare a fi în plină ascensiune. Cel puțin, în ceea ce privește prestația pe la diverse festivaluri. Totuși, continuă să eșueze în a aduce publicul în sălile de cinema. Crezi că ar trebui să se producă o schimbare în atitudinea regizorilor și scenariștilor din România, care să facă mai multe filme pentru spectatori și să lase festivalurile deoparte?
Ularu: Nu cred că autorii de film din România ar trebuie să se lase pe ei la o parte şi să-şi sacrifice dorinţele şi imaginaţia de dragul box-office-ului. Nu suntem o industrie care să îşi permită luxul a mii de filme, între care să se strecoare sute de „crowd pleasers”. Publicul trebuie să îşi educe disponibilitatea de a nu critica înainte să vadă, de a se bucura de ceea ce se produce în apropierea lor. Iar, în cadrul festivalurilor, mare parte din public nu este de specialitate şi totuşi se bucură nespus de un film românesc. Deci nu vorbim de creaţii exclusiviste, cu circuit închis, create pur şi simplu pentru festivaluri. Dacă acolo există oameni „de rând” care plătesc un bilet în cadrul unui eveniment, pentru a vedea un film străin şi aplaudă la sfârşit, aici de ce există această oarecare reticenţă?
mymagicSTAR: Ai văzut Avatar? Cum ți s-a părut? Cum vezi tu această nouă direcție pe care o ia cinematografia în ultima vreme? Se îndreaptă tot mai mult spre entertaining, pe când România pare că s-a împotmolit în trecutul comunist și de tranziție.
Ularu: Cu riscul de a fi bombardată cu roşii, mi-a displăcut profund „Avatar”. Când nu m-a îngreţoşat prin structura cât se poate de previzibilă, standard script writing, m-a excedat vizual, deseori gratuit. Nu e snobism. Eu abia aştept să fiu furată de o poveste şi să redevin copil (am văzut „Piraţii din Caraibe”, ca să scriu pentru Time Out, când lucrăm acolo, şi pe toată durata filmului am avut 8 ani, fără excepţie), dar când văd butaforia şi efectul scump, dar „puţin”, încep să mă enervez, să mă simt furată, să simt că mi se cere să justific, alături de milioane de alţi oameni, bugetul obez al demersului lor.
Nu putem compara tipurile de cinematografie, când ne deosebim atât de flagrant istoric, social, politic, economic.
mymagicSTAR: Ce poți spune despre acest premiu pe care l-ai luat la Locarno.
Ularu: Mă bucură enorm, în primul rând, faptul că filmul a fost realmente iubit la Locarno. Premiera în faţa unei săli de 3000 de oameni, un interes crescând cu fiecare proiecţie… E minunat să umbli într-un oraş străin şi să primeşti din cele mai neaşteptate locuri felicitări sincere şi mişto pentru ceva la care ai lucrat atât de mult. Premiul m-a bucurat în măsura în care după o absenţă destul de lungă m-am simţit din nou apreciată şi aplaudată.
mymagicSTAR: Ce părere ai despre Matilda?
Ularu: Matilda e un om creat din imaginaţia mea, a lui Bogdan, din reacţiile celorlalte personaje faţă de ea, din privirea lui Marius Panduru, din evoluţia constantă a poveştii şi soluţiile găsite de noi, la fiecare pas, pentru a ne servi ideea… Matilda e un om extenuat, ars înainte de vreme, lipsit de încredere în ceilalţi şi lipsit de încrederea celorlalţi. E unul dintre cei mai singuri oameni ai cinematografiei. E un om atât de fără scuză şi cu care nu poţi să nu empatizezi, chiar acuzând-o. Am zis la un moment dat „o muiere nesimţită”. Dar era la jumătatea filmărilor, hihi… De fapt, e doar un om care şi-a negat şi căruia i s-au negat necesităţi umane. I se pun mereu întrebări circumspecte, nimeni nu se bucură să o vadă, trebuie să ceară deşi nu vrea, trebuie să tacă, nu are parte deloc de blândeţe sau de răspunsul „da”.
mymagicSTAR: De regulă, cauți să-ți judeci personajele? Sunt momente, la filmări, când te duci la regizor și îi spui că personajul pe care-l interpretezi nu ar putea niciodată face un anume lucru sau nu ar putea spune anumite vorbe?
Ularu: Sunt momente în care discut într-adevăr cu regizorul, în funcţie de ce am convenit împreună, despre anumite cotituri în cadrul personajului. Trebuie avută mereu grija netrădării ideii. Imediat ce un gest sau un cuvânt sună a notă falsă, poţi pierde o construcţie întreagă.
mymagicSTAR: Îmi poţi spune ce filme ar completa un Top 5 al Anei Ularu?
Ularu: Greeeeu.. Eu sunt o mare devoratoare de filme şi toate locurile ar fi cu ex aequo-uri. Dar am preferinţe stabile şi puternice. E mai degrabă structurată pe regizori lista mea, pe care nu am s-o numerotez. Woody Allen, Wilder, Jarmusch, Fellini, Bergman, Park Chan Wook, Miike, Van Sant, Lumet… Înţelegi de ce mi-e greu să fac un top?
Foto: Saga Film