Interviu > Călin Peter Netzer, regizorul filmului Poziția copilului

Ieri, 11 februarie, în cadrul Festivalului de film de la Berlin, a avut loc premiera noului film regizat de Călin Peter Netzer, intitulat Poziția copilului, titlul în engleză fiind Child’s Pose.

Zilele trecute am stat de vorbă cu regizorul Călin Peter Netzer despre ce aduce nou Poziția copilului în cinematografia românească de după 1989, despre tehnologia de filmare și despre ce filme ar face dacă nu ar avea absolut nicio limită.

Mai întâi, însă, iată câteva reacții pe care filmul le-a avut în rândul criticilor după premiera de ieri seară.

Deborah Young, de la Hollywood Reporter, laudă scenariul convingător scris de către Răzvan Rădulescu și interpretarea fenomenală a Luminiței Gheorghiu.

Patrick Gamble, de la Cine-Vue, spune în încheierea articolului său: ”O dramă care-ți taie răsuflarea, Child’s Pose taie în carne vie până ajunge la esența dragostei materne”.

Jay Weissberg, de la Variety, afirmă că acesta este cel mai bine realizat scenariu al lui Răzvan Rădulescu din ultimul timp, punându-l chiar deasupra celui pe care l-a și regizat – Felicia, înainte de toate. Cât despre Luminița Gheorghiu, autorul își exprimă dezamăgirea că având în vedere așteptările mari pe care oamenii din industrie le aveau de la ea, interpretarea ei excepțională este privită ca ceva absolut normal.

Carmen Gray, de la ScreenDaily, de asemenea laudă intepretările Luminiței Gheorghiu și a lui Bogdan Dumitrache, dar critică scenariul pentru cât de previzibil este.

Iar, acum, iată și interviul.

Blog de Cinema: În primul rând, pentru că filmul nu a avut încă premiera şi abia ce a fost lansat trailer-ul, spuneţi-mi care este povestea filmului şi de ce v-aţi decis să o transformaţi într-un film?

„Poziţia copilului“ este o dramă psihologică despre o mamă dominatoare în relaţia cu fiul ei adult.

Este un film despre efectele secundare ale dragostei excesive şi despre amprentele pe care le lasă părinţii asupra personalităţii copiilor.

Filmul este inspirat din multele relaţii disfuncţionale părinţi–copii pe care le-am observat în jur şi din experienţele noastre personale, ale mele şi ale co-scenaristului, Răzvan Rădulescu. Acesta a fost punctul de pornire, care, pe urmă, a fost puternic ficţionalizat.

Este o temă universală şi cred că majoritatea spectatorilor se vor regăsi în situaţii şi personaje, fie de o parte, fie de cealaltă a conflictului.

BdC: Cât de greu a fost să găsiţi finanţare pentru realizarea filmului? Sau poate a fost chiar uşor.

A fost extrem de greu, aş putea spune. Aici e o poveste lungă şi complicată. Din păcate, filmul nu a avut un coproducător străin, iar multe dintre contractele cu agenţiile de publicitate au fost reziliate din incapacitate de plată, datorită crizei actuale.

BdC: Cum aţi compara Poziţia copilului cu Medalia de onoare? A fost mai dificil de realizat? Credeţi că a ieşit un film mai bun?

La „Medalia de onoare“ nu am scris eu scenariul, dar am reuşit să identific elemente comune cu biografia mea, pe care le-am exploatat – relaţia tată-fiu.

Poziţia copilului“ abordează relaţia mamă-fiu, o temă foarte rezonantă în mine, cu implicaţii emoţionale puternice. Cu toate astea, am încercat să tratez povestea, pe cât posibil, cu detaşare, cu obiectivitate. De aceea, am dat directorului de imagine şi monteurului o libertate mai mare ca de obicei, astfel încât subiectivismul meu să fie cât mai limitat.

Nu ştiu dacă „Poziţia copilului“ este un film mai bun sau nu, dar, cu siguranţă, a fost mult mai greu de realizat, în primul rând din punct de vedere emoţional.

BdC: Ce aduce nou Poziţia copilului în cinematografia românească de după 89?

Are o abordare diferită, prin care se îndepărtează oarecum de minimalismul românesc. Vine cu o filmare şi un montaj foarte alerte, racordate la trăirile personajelor şi la tensiunea situaţiilor. S-a filmat tot timpul din mână, cu două camere, care au avut libertatea necesară unui punct de vedere propriu, obiectiv, asupra acţiunilor, libertatea alegerii unghiului şi al distanţei faţă de context, personaje, detalii.

Ritmul ăsta alert îl face, sper, mai pe gustul publicului obişnuit cu filmele comerciale.

În plus, aduce nou o privire asupra high-class-ului românesc contemporan, un mediu neexploatat de cinematografia noastră.

BdC: Aţi rămas fidel filmului şi aţi filmat pe peliculă sau aţi trecut pe suport digital? Care este suportul favorit şi de ce consideraţi că acesta este cel mai potrivit pentru a face film?

De data asta am filmat pe un suport digital. Alegerea a fost impusă de buget. Am avut doar 30 de zile la dispoziţie, pentru un scenariu de 126 de pagini, aşa că am hotărât să filmăm cu două camere, pentru a putea acoperi întreaga poveste. Însă digitalul s-a potrivit temei. Claritatea lui, rezoluţia în care orice detaliu, orice imperfecţiune sunt extrem de vizibile, toate astea ajută filmul ce se vrea o analiză lucidă, nemistificată, a relaţiilor dificile dintre membrii unei familii disfuncţionale.

Dar, în general, sunt adeptul peliculei, în primul rând din motive estetice. În al doilea rând, cred că, atunci când filmezi pe peliculă, care costă destul de mult, te mobilizezi mai tare, există o stare de încordare, de concentrare, care imprimă şi filmului o anumită tensiune. La digital, pentru că îţi permiţi să tragi multe duble, focusarea asta se pierde, oarecum.

BdC: IMAX, 3D şi Peter Jackson a adus în prim-plan şi ideea de a filma la 48 de cadre pe secundă, spre deosebire de cele 24 obişnuite. Lucrurile se schimbă. Cinema-ul se schimbă. Sunteţi pentru schimbare sau intraţi în categoria celor care nu văd cum aceste schimbări ar fi benefice filmului?

Cred că schimbare sau ceva în plus căutăm tot timpul, cu toţii. Accept evoluţia tehnică, atâta timp cât ea ajută cu adevărat poveştii pe care vreau să o spun, şi nu rămâne doar o etalare gratuită. Nu aş construi o poveste care să fie doar un pretext pentru folosirea unor descoperiri tehnice excepţionale, cum se mai întâmplă uneori în blockbusterurile americane. Dar cu bugetele de care dispunem aici, în România, cred că suntem departe de un astfel de pericol.

BdC: Dacă vi s-ar oferi ocazia să faceţi orice film doriţi fără să fie probleme în ceea ce priveşte bugetul, ce gen şi subiect aţi aborda?

Aş face tot drame sau drame cu accente comice. În schimb, aş profita de un buget mare pentru a avea suficient timp de pregătire, repetiţii, pentru a filma cum vreau şi în cât timp este necesar. Şi mi-ar plăcea să filmez un film vorbit în engleză, cu actori străini.

BdC: Cum aţi convinge, în câteva cuvinte, publicul să vină să vadă Poziţia copilului?

Aş vrea să stiu două, trei cuvinte din astea, magice, care să aducă spectatori noi, pe langă cei care vin cu regularitate la filme româneşti. Dar nu stiu. Din păcate, filmul românesc este, încă, o categorie de nişă.

2 comentarii la „Interviu > Călin Peter Netzer, regizorul filmului Poziția copilului”

  1. pozitia copilului in socialism era asigurata,acuma nu .Fiecare se descurca cum poate in functie de cresterea preturilor Asta trebuia sa trateze filmul pozitia copilului,a lui netzer Asta e drama romaniei.Nu mi place ca un emigrant in germania trimis parca anume inapoi sa si continue studiile in romania,unde era rau si actorii comunisti ,scenaristul ,la fel, fac filme despre comunism si efectele sale asupra relatiei mama fiu Cum de nu vad acesti orbi relatia de azi intre mama si fiu,cand preturile devin turbate. Filmul acesta se alatura triumfului miciunii regizat tot de comunistii in floare ,de azi ,cu salarii mari Unde este arta lor,daca minciuna este organ de infometare in masa?

    1. Poate într-o bună zi se va face și un film despre ”Fiecare se descurca cum poate in functie de cresterea preturilor”. Până atunci, nu crezi că ar fi recomandat să vezi filmul înainte de a-l critica? :)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *