0
19 august 2014
 
 

Interviu > Mihai Mincan, regizorul episodului “Drumul Taberei”, din Love Bus

Foto Drumul Taberei
Foto Drumul Taberei

Vineri, 22 august, va avea premiera filmul Love Bus: cinci poveşti de dragoste din Bucureşti, un film-omnibus format din cinci episoade, prezentând fiecare câte o poveste de dragoste care se petrece într-un cartier al Bucureştiului.

Pe parcursul acestei săptămâni, vom prezenta în fiecare zi câte un interviu cu fiecare dintre cei patru regizori și o regizoare, care au realizat cele cinci părți ale acestui film. Am început cu Roxana Andrei, responsabilă pentru primul episod, ce are loc în cartierul Iancului, și continuăm azi cu Mihai Mincan, autorul celui de-al doilea episod, a cărui acțiune se desfășoară în Drumul Taberei.

Episodul 2: DRUMUL TABEREI

Regie: Mihai Mincan

Scenariu: Mihai Mincan, Cristian Delcea

Cu: Andrei Seuşan, Iulia Ciochină

Imagine: George Chiper-Lillemark

Montaj: Dragoș Apetri

Sunet: Vlad Voinescu, Filip Mureşan

Sinopsis:

București, România – Fairbanks, Alaska. 27 de zile cu mașina. 25 de ore cu avionul. O secundă cu gândul.

Blog de Cinema: În primul rând, ar trebui să te prezinți.

Prea multe nu ar fi de zis şi, oricum, nu sunt foarte convins că o prezentare d’asta succintă e neapărat în avantajul celui care o face. Am 34 de ani, am trăit în Ardeal, de care mi-e tot mai dor, an de an, am terminat Facultatea de Filosofie din Bucureşti, am făcut un master pe afară şi, din 2003, lucrez în presă. Mai întâi, în zona de pamflet, apoi la cotidian, unde prestez şi astăzi. Am scris de toate: materiale de presă de toate genurile, recenzii muzicale şi de film, chiar şi nişte scenarii pentru o „O istorie a pornografiei“, pentru un post de televiziune online, astăzi defunct. În general, am scris. Mult, uneori şi bine.

BdC: Ai mai făcut alte scurtmetraje (videoclipuri, reclame)? Se pot găsi online?

Prin 2006, am scris scenariul pentru „Palmele“, filmul de licenţă al lui George Chiper (care a făcut imaginea pentru segmentul din „Love Bus“ regizat de mine). Mai am un film care aşteaptă să intre în circuitul festivalier, un lungmetraj documentar, unde sunt co-regizor. Sper ca, undeva la începutul lui 2015, să-l putem lansa oficial în România. Ar mai fi câteva scenarii scrise şi câteva proiecte de documentar care-şi aşteaptă banii şi momentul prielnic.

BdC: Cu ce ai vrea să rămână spectatorul după vizionarea segmentului tău din Love Bus?

În general, urmăresc un singur lucru: ca partea ne-spusă, cea lăsată suspendată cumva între cuvinte şi acţiuni, să fie cea care contează cu adevărat, în faţa lucrurilor care se văd pe ecran, care sunt descrise. De asta mă interesează şi elipsa, iar atunci când scriu încerc să descriu poveştile ca nişte filme poliţiste „proaste“, care omit elemente „esenţiale“. Cred că, dacă tot propovăduim ideea asta că filmul, cinemaul în general, este viaţă, ar trebui să ţinem cont şi de faptul că, în viaţa de zi cu zi, ceea ce vedem în jur sunt simple efecte, puncte finale ale unor cauze şi evenimente pe care nu le cunoaştem. Cu alte cuvinte, că recepţionăm o formă finală a lucrurilor, dar nu putem decât să ne amăgim că am putea recompune punctul de unde au pornit. Aşa că, dacă, după vizionare scurtmetrajului, oamenii rămân cu senzaţia că există ceva esenţial care le-a scăpat sau a rămas nespus, e perfect.

BdC: În cazul realizării unui lungmetraj, ce gen ai aborda?

Nu cred în „genuri“. Mi-e foarte greu să le definesc şi să înţeleg ce înseamnă asta.

BdC: Cum ai ajuns să te apuci de cinema?

Am răspuns cumva indirect la întrebare, mai devreme, când povesteam despre colaborarea mea cu George Chiper. Aia a fost prima experienţă. Apoi, am continut cu scriu, câteva scurtmetraje, chiar şi un lungmetraj, anumiţi oameni le-au citit, au stat de vorbă cu mine şi m-au încurajat să continui. Dacă sunt trei persoane din „industrie“ cărora le datorez ceva, aceştia sunt George Chiper, Dragoş Apetri, cel care caută, alături de mine, filmele la montaj, şi producătorul Radu Stancu, care a crezut în cineva venit de nicăieri.

BdC: De ce ai luat parte la acest proiect?

Paul Negoescu a văzut filmul, i-a plăcut şi a propus ca să facă parte din omnibus. Motivul pentru care am acceptat este pentru că am văzut o mulţime de scurtmetraje româneşti, unele selectate chiar pe la Cannes sau mai ştiu eu ce festival cu nume, care în ţară au fost văzute doar de o mână de oameni şi au dispărut fără urmă. Pe mine mă interesa, în primul rând, ca filmul să fie văzut de câţi mai mulţi oameni. Forma asta de marketizare este mult mai eficientă pentru o distribuţie precum cea din România. În afară de aspectul ăsta, să-i spunem „comercial“, în lipsa unui cuvânt mai bun, filmele din omnibus sunt foarte diferite între ele şi cred că e un lucru bun.

BdC: Care este episodul favorit din Love Bus (exceptându-l pe cel făcut de tine)?

Mi-a plăcut ultimul, „Cişmigiu“.

BdC: Câteva date tehnice: cum te-ai pregătit pentru filmări? Câte zile au durat? Ți-ai programat dinainte câte pagini din scenariu să filmezi pe zi?

Procesul a fost cât se poate de clasic. Am făcut un casting destul de rapid (mă interesau, în primul rând, feţele, tonul vocilor şi intonaţiile). Am repetat vreo lună jumate, o dată sau de două ori pe săptămână, într-o garsonieră din Titan, foarte apropiată, ca mărime şi segmentare, de locaţia aleasă. Cu două zile înainte de filmare, am stat de vorbă cu George Chiper, ca să stabilim nişte detalii şi direcţii de lucru. Alesesem în mare, încă de atunci, unde va sta camera, mişcarea şi distanţa faţă de personaje. Câteva lucruri am mai schimbat în locaţie, forţaţi de împrejurări. Am filmat cât ne propusesem, trei zile, cu o primă zi mai greoaie, cu multe duble, şi o ultimă zi foarte bună. Ultimele două secvenţe au fost trase ulterior, când nu mai eram limitaţi de locaţie, programul de lucru al actorilor sau de restul echipei de producţie. L-am montat cu Dragoş Apetri, cam în trei săptămâni, după ce am stat de vorbă zile bune despre abordare şi despre cât de „aspre“ vor fi tăieturile. Anumite lucruri au căzut (varianta originală avea şi un voice over care nu funcţiona deloc, plus vreo două secvenţe neutilizabile pe actorie sau care rupeau ritmul filmului), altele, care trebuiau să ocupe un loc mărunt în film, au devenit secvenţe extinse.

5 filme favorite – Mihai Mincan

Mi-e foarte greu să aranjez filmele văzute într-un top 5, dar am câţiva regizori care m-au convins să scriu şi să filmez. Alegerea aici e uşor forţată, în sensul în care am senzaţia că fac o nedreptate altor filme ale acestor cineaşti, cel puţin la fel de bune ca următoarele „extrase“, dar, fie:

Mouchette

regia: Robert Bresson

The Killing of a Chinese Bookie

regia: John Cassavetes

Close Up

regia: Abbas Kiarostami

Dekalog – întreaga serie

regia: Krzysztof Kieslowski

The Silence

regia: Ingmar Bergman


Articol scris de