Un film pe care nu trebuie sa il ratati si la care probabil, ca si mine, va veti reintoarce dupa un timp.
Nostalgicii musicalului de pe Broadway vor fi pusi in dificultate pentru ca vor trebuie fie sa zambeasca ascuns pentru ca place readaptarea, fie isi vor pastra fidelitatea fata de original.
Prima parte m-a captivat şi înduioşat, iar pentru acest lucru îi mulţumesc. Nicio scenă nu trecea fără să mă răscolească într-un fel anume. Insă, pe măsură ce minutele se scurgeau, atenţia mea se diminua din ce în ce mai mult, iar ce îmi plăcuse iniţial devenea în ultima fază foarte iritant.
Avem de-a face cu un musical lătăreț încărcat cu multe momente moarte, altele de-a dreptul mortuare, cu monologuri interminabile, cu jocuri actoricești expandate, exagerate, cu excepția prestației lui Hugh Jackman (Jean Valjean)
Ce trebuie să reţineţi în ceea ce priveşte drama muzicală britanică Les Misérables ce intră vineri pe ecrane este că trebuie să vă înarmaţi cu răbdare pentru cele 2 ore 40 de minute ale filmului, dar că aceasta vă va fi răsplătită până la urmă…
În contextul în care e nevoie de mult curaj şi inventivitate să îţi iasă o adaptare de o asemenea anvergură, e şocantă sărăcia de soluţii găsite de Hooper (ar fi o exagerare să o numesc viziune regizorală)
Filmul are câte ceva pentru fiecare. Depinde doar de voi dacă vreţi să vedeţi, să simţiţi, să îngânaţi, să acceptaţi această veche poveste despre ispăşire.
Povestile personajelor cu toate ca nu sunt straine de noi ne aprind imaginatia si pun stapanire pe emotiile noastre. Anne Hathaway se transpune in rolul lui Fantine redand pe ecran suferinta si umilinta acestui femei a carei vina este sa aibe un copil din flori, vinovata de faptul ca inca mai crede intr-un vis, un vis “distrus de ocara lumii”.
Filmul aparține Annei Hathaway și lui Hugh Jackman. Ei suferă și cântă. Disperarea și durerea lor se regăsesc în cântece.
La finalul celor 158 de minute chiar vei trece printr-o experiență nouă. Ce fel de experiență? N-aș putea să vă spun.
În cea mai mare parte, filmul conține o serie de momente muzicale excelente, în același timp punând accentul pe fragilitate într-o lume cunoscută pentru grandiozitatea ei.
Cuprinde toată puterea și emoția materialului original și vine cu un nou model despre ce înseamnă musical.
Pe la finalul măreț, când toată lumea ridică tricolorul francez al victoriei, tu ai putea, în schimb, să ridici steagul alb, recunoscându-te învins în fața plictiselii.
Ai putea intra în sala de cinema sceptic, dar vei ieși cântând.
La naiba cu imperfecțiunile, este pur și simplu minunat!
Fals-opulentul Les Miz m-a făcut să-mi doresc o ghilotină pe aproape.
Prostul gust al filmului nu-i deloc amuzant.
Când vine vorba de muzică, comunicarea acestei pasiuni grozave prin cântec, Les Miserables îți intră pe sub piele, iar în această privință, poate fi numit un triumf.
În cele din urmă vedem niște interpretări reale, brute, și devastatoare prin emoția pe care reușesc să o transmită.
sunt foarte multe persoane mai sensibile pregătite să înghită așa ceva, dar asta nu înseamnă că și este un lucru bun.
cinemaMetrul este un instrument care arată cât de apreciat este un film de către critici/bloggeri. Pentru mai multe detalii despre cum funcționează și se calculează, vizitează pagina Ce este cinemaMetrul?
Un film foarte bun dar cam lung
Doua lucruri nu mi-au placut la acest film si acelea sunt faptul ca a fost cam lungit si ca sa cantat foarte mult.Nu sunt un fan muzical dar imi place sa vad un film bun ce are la baza romanul lui Victor Hugo si o distributie buna avandui pe Hugh Jackman, Russell Crowe si Anne Hathaway jucand impreuna.Nu am mai vazut alte ecranizari ale acestui film dar doresc sa vad sa ma conving care este cea mai buna.Ofer nota 8 acestui film si il recomand daca va place acest gen iar daca nu mai bine va uitati la altceva deoarece nu este facut pe placul tuturor.
Actrita e super…filmul e la fel :X