Știri
 

Lupu (2013)

Lupu

 

Lupu (2013) trailer
 
Detalii
 

Premieră în România:
04.10.2013
Gen:
Durata:
77 minute
Site oficial:
Lupu (2013)
Distribuit în România de:
cinemaMetruce este cinemametrucinemaMetrul este un instrument care arată cât de apreciat este un film de către critici/bloggeri. Pentru mai multe detalii despre cum funcționează și se calculează, vizitează pagina Ce este cinemaMetrul?
cinemaMetru
prost
acceptabil
excelent
 
Bazat pe părerile celor 5 critici/bloggeri de mai jos.
10%
10


Parerea ta
9 voturi

 
Actori

Sinopsis Lupu (2013)

Ce se poate întâmpla în mintea unui adolescent de 16 ani când se îndrăgosteşte pentru prima dată?

Lupu trăieşte cea mai stranie vară din viaţa sa. Mama lui are un nou iubit, fata care se lipeşte de el pe holurile întunecate ale blocului e posibil să nu existe şi tatăl mort îi cere ajutorul din camera alăturată.



1

 
Recenzii Lupu (2013)
 
 
Andrei Gorzo – Dilema Veche
Poezie de nivelul ăsta se produce masiv (şi, în general, cu mijloace mai puţin costisitoare decît cele cinematografice) în jurul vîrstei de 15-16 ani; or, Mustaţă are 38.
Cinesseur – Cinesseur blog
Pentru un film cu direcţie incertă, e prea lung, fiindcă nu e nici cinema narativ, nici cinema experimental. Pentru un film din care dialogurile sunt aproape evacuate (tot găselniţă regizorală şi asta, parte a jocului secund, dar deloc fecund, pus la cale de la bun început) e prea lent şi dureros de plat, deoarece actorii, în special cei doi în jurul cărora gravitează povestea (deşi mai potrivit ar fi orbecăie), nu pot susţine mai mult de câteva secunde greutatea sau sensul unui cadru „mort”
Ionuţ Mareş – ZiarulMetropolis
Premise provocatoare şi ofertante, a căror punere în practică eşuează însă într-un film lipsit de orientare, impact şi, mai ales, ritm.
Manuela Zipisi – Orașul Meu
Lupu iese afara din bloc si respira zambind. Ceea ce poate insemna ca devenirea ori maturizarea s-a finalizat sau poate nu. Pentru ca blocul prin care s-a plimbat tot filmul cu liftul intre amintiri, dorinte, imaginatie, eros si thanatos, intr-o compozitie totusi cam haotica, ramane pe loc.
Dragoş Marin – Film Reporter
Bogdan Mustaţă e un tip ambiţios, în stare de multe lucruri bune; bazat pe dovezile pe care le avem la dispoziţie, ce îi lipseşte deocamdată e o direcţie, şi material cu care să umple un lungmetraj – dialoguri care să nu distragă de la compoziţia unui cadru, personaje care să intrige, miză de care să-ţi pese. Cu alte cuvinte, mai are mult de lucru.


1 comentariu


  1.  
    valentin vasilescu
    5%

    1. Limbajul cinematografic avînd o multitudine de valente, Bogdan Mustaţă a ignorat-o voit pe cea descriptivă, cea mai accesibilă publicului din România. Filmul e ca o nucă dură de cu miez de diamant. De aceea, esenţial pentru adolescenţii care vizionează filmul Lupu este găsirea cheii care demantelează întreaga metaforă cinematografică, creată cu mult talent de regizorul Bogdan Mustaţă. Dacă o descoperă, vor avea o adevărată revelaţie pentru că filmul le este adresat lor. Deşi temele sunt diferite, maniera în care tratează regizorul Mustaţă realitatea curentă şi efectele ei în pelicula Lupu, ea este la fel de brutală ca şi cea utilizată de Costa Gavras. Şi tarele societăţii sunt dezvăluite din unghiul şi prin puterea de înţelegere a adolescentului, în maniera celor 400 de lovituri a lui François Truffaut.
    2. Aparent enervant şi repetitiv în filmul Lupu apare un documentar tip National Geographic cu boşimani, al lui David Attenborough, în care un vînător din Africa vorbeşte cu ipocrizie duioasă despre relaţia sa cu animalul pe care tocmai îl omorîse. Aceeasi voce a naratorului din documentar apare din off şi în alte cîteva secvenţe din film. Leitmotivul se vrea o punte creată de regizorul filmului spre bombardamentul talk show-urilor de pe toate canalele Tv din România în care se repetă aceaşi reţetă de “profilare” a publicului, de către aceiaşi analişti-naratori. Trebuie ştiut că intervenţia asupra elementelor de bază ale unui proces comunicaţional, cu scopul cultivării unui anume tip de reacţii, atitudini şi acţiuni ale receptorilor, (denumiţi în mod generic ţinte), dorite de un anumit agent social reprezintă de tehnici de influenţare, adică manipulare. Procesul în sine fiind numit „profilare” şi are ca rezultat inducerea unor reflexe condiţionate. În ultimul deceniu, sistemul educaţional şi social din Romania a fost format în jurul idiotului şi nu al omului inteligent şi responsabil, cu scopul transformării tinerelor generaţii în oameni obedienţi care-şi pierd deprinderea de a gîndi singuri, motiv pentru care sunt obligaţi să caute calea cea mai facilă, devenind dependenţi pentru tot restul vieţii de “îndrumători” lor analişti-naratori TV.
    3. O scenă importantă din film este aceea în care Lupu întrebă cu voce şoptită dar plină de speranţă şi de candoarea vîrstei : crezi că poţi să mă iubeşti ? Întrebarea pare pusă Clarei dar ea e adresată generic societăţii. Într-o altă scenă Clara, ca personificare a societăţii, pare să-i dea răspunsul, formulînd exact aceaşi întrebare, pe un cu totul alt ton care aduce a : „ dar eu ce am de cîştigat din asta ?”
    4. O altă scena îi are ca protagonişti pe 8-10 copii în jur de 10 ani aflaţi într-un apartament în care ei se joacă la nesfîrşit, într-un vacarm înfiorător, la 4-5 play station. Totul în prezenţa unui adult care-i tratează cu apelativul “frate” încurajîndu-i precum ispita. Lupu le găteşte clătite şi ei se bat să le ia într-un fel care copiază îmbrîncelile aşazis credincioşilor pentru atingerea moaştelor sfinte sau ale pensionarilor, pe promoţii, în magazinele din Romania.
    5. Finalul filmului îl prezintă pe Lupu urcat pe acoperişul monstrului-labirint care simbolizează societatea. Prin poziţia şi jocul camerei, regizorul ne ascunde perspectiva pe care doar Lupu o poate contempla din acel loc. E o privire lungă, de ansamblu, din vîrful grămezii simbolice pe care a reuşit în cele din urmă sa ajungă, rătăcind prin fiecare încăpere din măruntaiele labirintului căruia îi este prizonier. Şi Lupu are o reacţie aparent surprinzatoare, de scîrbă. Scuipa pe ea, pe perspectiva pe care ea, societatea personificată prin acel labirint, i-o oferă. Şi scuipatul lui pare ţintit spre sintagma “Şcoala românească scoate tâmpiţi”. Acest gest pare şi o răzbunare în numele ultimelor promoţii de liceeni, a căror decolare în viaţă a fost întreruptă brutal de imbecilităţile, special impuse de haită ( a se citi societate ) examenului de Bac. Sfera noţiunii mai sus amintite poate fi extinsă şi asupra viziunii Parlamentului român în ceea ce priveşte cinematografia românească actuală.
    6. Tropăiala prin labirint, ca element auditiv e un contrapunct la senzaţia de mecanism desuet, vechi şi stricat pe care o sugerează călătoria prin labirint. Adevărul e că paşii lui Lupu alunecă pe clisă şi oricăt şi-ar dori nu găsesc nici un punct de sprijin solid care să-i permită să facă săritura la coş.
    7. Personajul Lupu, are potrivit scenariului lui Bogdan Mustaţă rolul de etalon al sincerităţii şi purităţii caracteristice adolescenţilor, la care se raportează toate scenele din film. Rolul lui este acela de a obeserva, identifica tarele societăţii pe care le transmite spectatorului, văzute prin ochii copilului-adolescent, refuzînd pînă la finalul filmului să se “adapteze” lor, adică să se maturizeze în sensul copierii comportamentului “viciat” pe care-l descoperă în călatoria sa prin labirintul-societate.




  1. Premierele săptămânii în România (4 – 10 octombrie 2013) « Cinefilul de Serviciu

Răspunde


(obligatoriu)