Midnight in Paris (2011)

„Midnight in Paris” e un film ȋn care un visător s-ar putea pierde, și care unui om lucid ȋi revelează latura comică a reveriilor.

Midnight in Paris ii va incanta pe fanii lui Woody Allen si pe cei care iubesc Parisul. Cu un scenariu impresionant, cu personaje minunate si cu o atmosfera magica, filmul nu trebuie ratat. Ramai cu o senzatie mult prea frumoasa, pe care va sfatuiesc sa nu o ratati.

Midnight in Paris este mai mult decat un film: este o calatorie perfecta, un vis adus cadou de Mos Ene si cea mai inedita propunere de escapism vazuta de curand pe marile ecrane.

Noi nu suntem stupefiati pentru ca Woody Allen ne spune povestea mai degraba prin istorisirea curgerii sentimentelor decat prin incercarea de a oferi explicatii rationale sau mecanice, iar eroul nu este surprins pentru ca idolii sai se comporta exact asa cum sunt descrisi in carti. Este cumva reprezentarea noastra despre trecut mai mult o colectie de clisee decat o reprezentare reala a ceea ce a existat? Aceasta este una dintre cele mai serioase intrebari care se desprinde din film, abia dupa ce spectatorii au parasit sala de cinema.

Midnight in Paris este o evadare din prezent, în Parisul anilor ’20. Protagonistul (scriitor) ajunge din secolul XXI în trecut, întâlnindu-i pe Hemingway şi Fitzgerald, doi dintre romancierii preferaţi, plus mulţi alţii – totul într-o defilare amuzantă, mizându-se integral pe efectul surprinzător şi comic al situaţiei, scoţându-se din schemă latura profundă, filozofică pe care astfel de întâlniri le-ar putea implica.

Midnight in Paris reprezintă, astfel privit, viziunea lui Allen despre Oraşul luminilor şi francezii pot sta liniştiţi – cel mai celebru mizantrop intelectual al lumii iubeşte cu pasiune metropola de pe Sena şi tot sarcasmul caracteristic se topeşte ca prin minune odată pus faţă-n faţă cu vreo 3 secole de cultură şi joie de vivre.

Owen Wilson este cheia farmecului acestui film. Îl face pe Gil să pară atât de sincer și atât de entuziast.

Directorul de imagine Darius Khondji reușește să arate Parisul așa cum este reprezentat acesta în imaginația majorității oamenilor (în timp ce ignoră restul detaliilor), iar filmul are concizia și ritmul celor mai bune lucrări ale lui Woody Allen.

Woody Allen își continuă turul orașelor europene cu Midnight in Paris, un exercițiu simpatic de nostalgie pentru un oraș care nu mai există.

Cu Midnight in Paris, Allen și-a revenit, și-a permis o mică plăcere proprie și ce a rezultat este un cadou atât pentru el cât și pentru noi toți.

Un film minunat de romantic, chiar dacă – sau mai bine spus tocmai datorită faptului că – arată dezamăgirea care învăluie orice expresie adevărată de romantism.

Midnight in Paris conține o mulțime de secrete seducătoare pe care niciun review n-ar trebui să le strice.

Ușurel, pe alocuri captivant, superficial, Allen auto-plagiindu-se.

E un film distractiv, iar uneori chiar deosebit de antrenant, care își găsește locul, fără îndoială, în rândul succeselor lui Allen.

Un film care-ți permite să visezi și care te vrăjește.

În ciuda magiei sale, Midnight in Paris este, în principiu, un exemplu convențional, dar satisfăcător, despre cum Woody Allen își exersează talentul.

Călătoria în Paris a lui Allen nu are nimic de-a face cu emoțiile complexe din filmul lui Wes Anderson (The Darjeeling Limited n.r.), dar aduce la lumină o serie de sentimente ca generozitatea și umanitatea, care s-au văzut destul de rar în ultima vreme în filmele lui Allen.

O adevărată plăcere, ca un croasant delicios cu o carafă de vin roșu alături, pentru a satisface simțurile adulților.

Este nu numai încântător, ci și distractiv și sofisticat și inteligent, filmat deosebit de frumos de către Darius Khondji.

În vreme ce își continuă călătoria sa cinematografică prin Europa (se spune că viitorul lui film va avea acțiunea plasată în Roma), allen nu face nimic pentru a-și crește reputația. Midnight in Paris este departe de cele mai bune creații ale sale, dar Cannes-ul l-a îngăduit.