Bogdan Ivașcu și Gheorghe Andrei par atât de grăbiți să ne spună o poveste în care nu se-ntâmplă nimic încât sar de la o scenă la alta, parcă dorind și ei ca totul să se termine cât mai repede.
Nimic, dar absolut nimic din ce presupune scrima nu e exploatat narativ câtuşi de puţin în filmul lui Gheorghe. Habar n-am cum s-ar fi putut face asta şi nici nu e treaba mea să ştiu. E a lui Gheorghe şi Ivaşcu, care, în tot cazul, ar fi trebuit să se documenteze mai mult: fie despre scrimă, fie despre cinema.
Andrei Gheorghe a stat ani de zile cu filmul în post-producție, încercând zeci de variante de montaj. Și totuși, chiar și la o variantă finală de 80 de minute, Planșa dă pe-afară de redundanțe
Rotund, cu două coperţi ciudate (uşor inutile), dar puternice vizual, filmul este o gură de aer proaspăt.
[…] filmul este proaspat, am simtit cadru cu cadru acest lucru si are o viziune cinematografica interesanta.
De ce merita sa-l vezi: Pentru ca face parte din filmele romanesti care te pot surprinde in mod placut