Compliance este un film in-cre-di-bil. De ce spun acest cuvânt pe silabe? Pentru ca până îl veți termina de citit să înțelegeți exact ce înseamnă. Termenul a fost de mult prea multe ori folosit și în situații în care nu era neapărat cazul încât a devenit banal și și-a pierdut sensul inițial.
Dar nu este cazul aici. Compliance este incredibil, este un film la care te uiți și simți că te ia de prost pentru că îți vine greu să crezi că așa ceva se poate întâmpla în realitate. Iar dacă nu ar fi inspirat după niște fapte care chiar au avut loc, l-aș vedea doar ca pe un exercițiu al lui Craig Zobel de a-și exprima fanteziile fetișiste.
Sandra (Ann Dowd) este managerul unui fast-food iar Becky (Dreama Walker) este o angajată cu care Sandra nu se înțelege prea bine.
Polițistul Daniels (Pat Healy) nu este tocmai polițist, ci un tip care se ține de farse. Acesta vorbește cu Sandra la telefon și îi spune că are informații că o angajată blondă din localul pe care-l conduce a furat din geanta unei cliente. Prima fată care îi vine în minte Sandrei că ar corespunde descrierii așa-zisului polițist este Becky.
Chiar dacă cea din urmă neagă că ar fi făcut așa ceva, Daniels îi spune Sandrei că Becky mai este căutată și pentru alte infracțiuni, dar că, momentan, este ocupat și nu are pe cine trimite, prin urmare ea va trebui să asculte de indicațiile lui și va trebui să se ocupe de percheziția angajatei.
Deși totul pare o nebunie, Sandra îi urmează întocmai instrucțiunile omului de la telefon iar Becky se supune.
Sunt multe filme care menționează pe generic că au fost inspirate din realitate, chiar dacă, de multe ori, nu au păstrat decât câteva detalii. Ei bine, la fel credeam că este și Compliance. După vizionare, însă, am fost curios să văd cât a fost realitate și cât a fost inventat.
Despre povestea adevărată din spatele filmului Compliance
Judecând după declarațiile date poliției și după imaginile surprinse de camerele de supraveghere, se pare că Craig Zobel a respectat aproape fidel realitatea. Sunt, totuși, câteva lucruri pe care le-a prezentat diferit.
În incidentul real care a avut loc la un McDonald’s din Kentucky, pe 19 aprilie 2004, Louise Ogborn (Becky în film) plângea isterică și a implorat-o pe manageră să o ducă la secția de poliție pentru a rezolva situația. În film, Becky este chiar enervant de calmă.
La finalul filmului, Becky nu știe să spună de ce a acceptat să facă toate acele lucruri. În realitate, Louise a mărturisit că-i era teamă să nu-și piardă locul de muncă, din moment ce mama ei tocmai și-l pierduse.
În filmul lui Zobel, ”polițistul” Daniels sună din propria locuință. În realitate, acesta a folosit un telefon public de pe marginea unui drum.
În rest, tot ce se întâmplă în Compliance este adevărat, ceea ce-l face și mai șocant.
Iar modul în care Craig Zobel urmărește acțiunea, ritmul pe care-l dă filmului, momentele de respiro la care apelează atunci când crede că tensiunea a ajuns la un punct aproape insuportabil, toate acestea confirmă faptul că vom mai auzi de regizorul și scenaristul Zobel.
Nu este ușor să-l privești, îți vine să țipi la personajele de pe ecran să gândească puțin și să nu mai creadă orbește în orice le spune cineva la telefon. Compliance este ca o lovitură în stomac luată pe nepregătite și chiar dacă este realizat ireproșabil, nu ți-ai dori să-l mai vezi a doua oară. Sper, cel puțin.
verdict: 4/5