0
26 martie 2017
 
 

Review > saramon vs Life & Smurfs: The Lost Village

life-smurfs-review
life-smurfs-review

Am văzut săptămâna aceasta două filme: Life și Smurfs: The Lost Village. Life este deja în cinematografe. Smurfs: The Lost Village va apărea pe 31 martie. Unul este un thriller-horror SF, celălalt este o animație inofensivă. Și, totuși, cele două filme au ceva în comun: pe ambele le uiți imediat cum părăsești sala de cinema.

Life


Regizat de Daniel Espinosa, după un scenariu de Rhett Reese și Paul Wernick – care s-au ocupat și de scenariul lui Deadpool -, Life prezintă cum echipajul Stației Spațiale Internaționale descoperă viață pe Marte. Cei șase astronauți încearcă să înțeleagă cum funcționează organismul unicelular descoperit și îi dau chiar și un nume: Calvin. Numai că, așa cum te-ai fi așteptat dacă ai mai văzut cel puțin un film SF până acum, Calvin devine ostil, iar echipajul trebuie să găsească o cale pentru a-l ucide.

Chiar și fără să fi văzut trailerul în prealabil, după primele 10 minute îți vei da seama încotro se îndreaptă întreaga poveste. Iar scenariștii Reese și Wernick nu te dezamăgesc, urmând exact pașii la care te aștepți. Nu se abat deloc de la șablon și reușesc să facă un thriller-horror SF complet previzibil, dar care, cel puțin, are avantajul de a nu cădea în ridicol.

Poate că este un pic greu de crezut că o ființă extraterestră, care se presupune că a hibernat pe Marte pentru câteva mii de ani, se familiarizează atât de rapid cu tehnologia creată de oameni, poate că e puțin deranjantă ambiguitatea capacităților ființei extraterestre, care la un moment-dat, pare să poată supraviețui fără probleme pe Marte și în spațiu, iar mai târziu scenariștii se hotărăsc că, de fapt, aceasta are nevoie de oxigen și de apă, dar aș putea trece peste aceste detalii dacă ar exista o atmosferă care să creeze tensiune, dacă personajele ar părea reale, dacă tot ce se petrece pe ecran m-ar face să simt și altceva decât indiferență.

Smurfs: The Lost Village


Istoria Ștrumfilor începe cu o bandă desenată belgiană de prin anii ’50, continuă cu un serial tv apărut în anii ’80, iar în 2011, Sony Pictures Animation a considerat că ar fi o idee bună aducerea acestor ființe albastre pe marile ecrane. În 2013, a apărut și un sequel. Primul a reprezentat o noutate pentru fanii Ștrumfilor și a beneficiat de venituri de peste 500 de milioane de dolari. Doi ani mai târziu însă, senzația de noutate a dispărut și încasările s-au situat numai în jurul valorii de 300 de milioane de dolari. După cel de-al doilea film, cei de la Sony aveau de ales fie să abandoneze franciza, fie să încerce resuscitarea ei. Au ales a doua variantă. Astfel, a apărut Smurfs: The Lost Village.

Acest al treilea film din serie este destinat exclusiv publicului foarte tânăr. Pentru orice persoană de peste 10-12 ani poate părea plictisitor și previzibil și aproape deloc amuzant. Pentru cei mici, poate reprezenta o experiență interesantă, mai ales vizionat în format 3D.

Regizat de Kelly Asbury, care s-a mai ocupat și de Shrek 2, The Lost Village încearcă să revină la caracteristicile originale ale ștrumfilor din comics-urile lui Pierre Culliford. Iar în echipa de scenariști a sosit și Pamela Ribon, cea care a scris Moana, animație nominalizată la Oscar. În plus, Lost Village este și primul film 100% animat; precedentele două fiind o combinație de live-action și animație.

Povestea nu este deloc complicată sau cu multe ramificații, iar acțiunea este însoțită de multă muzică pop, momentele comice sunt lipsite de subtilități, totul este păstrat la un nivel cât se poate de simplu pentru a fi pe placul celor mici. Problema ar fi că părinții riscă să se plictisească dacă aleg să rămână în sala de cinema.


Articol scris de