1
21 mai 2013
 
 

Review > Fobidden Voices, sau despre libertatea de exprimare


Poate că vine un pic cam târziu acest review, însă filmul nu a apărut încă în cinematografele de la noi şi am o vagă bănuială că nici nu va apărea vreodată.

Distribuitorii din România încearcă să ocolească filmele documentare. Şi au oarecum dreptate. Nu se câştigă bani cu astfel de filme. Publicul preferă ficţiunea, realitatea inventată sau reinventată.

Dar exact despre asta este vorba în Forbidden Voices, despre cum autorităţile din anumite state încearcă să modifice realitatea, să o împacheteze într-un ambalaj frumos, care să acopere un conținut murdar, încercând, totodată, să reducă la tăcere pe oricine ar îndrăzni să prezinte ce se află dincolo de acest ambalaj.

Yoani Sánchez locuieşte în Cuba, o ţară în care nu oricine are acces la internet iar dreptul la opinie este liber atâta vreme cât nu-i deranjezi pe cei de la putere. Cu toate acestea, Yoani a început să scrie pe blog. Şi nu vă gândiţi că articolele sale sunt de genul: 15.593 de lucruri pe care nu le ştiai despre femei. Deşi foloseşte ca platformă un blog pentru a-şi împărtăşi opiniile, Yoani Sánchez este unul dintre cei mai importanţi jurnalişti din Cuba, a ajuns să aibă milioane de susţinători în întreaga lume, printre care se numără și soții Obama sau Hillary Clinton, iar Time Magazine a inclus-o, în 2008, în topul celor mai influente persoane.

Yoani Sánchez îşi promovează articolele în Cuba cu ajutorul stick-urilor USB sau al CD-urilor, în vreme ce lumea din afară descoperă realitatea din această ţară citindu-i blogul Generation Y.
Agresată fizic şi supravegheată încontinuu, Sánchez continuă să viseze la momentul în care Cuba va fi liberă și speră ca cei 14 milioane de vizitatori, pe care-i are blogul său, lunar, să o apere de furia autorităților.

Trailer Fobidden Voices

Într-o altă țară, la mii de kilometri depărtare, Farnaz Seifi luptă pentru egalitatea între sexe. Aceasta spune că, în Iran, femeia este mai puțin importantă decât organele genitale ale bărbaților (“If there was a car accident, insurance companies have to pay out more money if there is damage to a man’s genitals than if there is a female death. We women are officially considered to be half of a man”). După ce a luat parte la organizarea mai multor manifestații feministe, Seifi a fost arestată, interogată și, mai apoi, nevoită să părăsească ţara.
Acum locuiește în Germania, colaborează cu Reporteri fără frontiere şi face parte din echipa site-ului Change for Equality, una dintre cele mai importante resurse cu informaţii despre acţiunile de discriminare a femeilor.

Zeng Jinyan locuiește în China. Este fiica unuia dintre bărbații care au avut curajul de a înfrunta coloanele de tancuri în 1989, la revolta din Piața Tiananmen.
Soțul ei, Hu Jia, este condamnat la trei ani și jumătate de închisoare, pentru că a îndrăznit să critice sistemul și să dezvăluie impactul negativ pe care l-au avut asupra chinezilor acţiunile Guvernului pentru organizarea Jocurilor Olimpice din 2008. Acuzaţia: subminarea autorităţii de stat.
Odată cu condamnarea soţului ei, Jinyan este și ea arestată la domiciliu, împreună cu fiica sa, în vârstă de numai trei ani.
Aceasta a fost, de altfel, și cea mai dificilă parte a documentarului Forbidden Voices. Regizoarea Barbara Miller spunându-mi într-un interviu: „Am avut mari dificultăți în a o contacta pe Zeng Jinyan din Beijing, deoarece în ultimii ani aceasta a fost arestată la domiciliu împreună cu fiica sa; oameni din Serviciile secrete patrulând în fața casei zi și noapte. Deși am fost de trei ori în China și am încercat orice ne-a trecut prin cap, nu am reușit să filmăm un interviu cu ea. Din fericire, am reușit să primim un material filmat chiar de Zeng Jinyan în timp ce se afla sub arest„.

În ciuda măsurilor opresive luate de autorizăţi împotriva sa, Zheng reuşeşte să folosească Twitter-ul pentru a transmite lumii întregi ce se întâmplă dincolo de Marele Zid Cibernetic, creat de Guvernul chinez.

China figurează pe locul 173 (din 179) pe lista cu indexul privind libertatea presei, o listă publicată anual de organizaţia Reporteri fără frontiere. Iranul este pe locul 174, în vreme ce Cuba se află pe 171. (Ca fapt divers, România este pe locul 42).

Poate că la noi, a fi blogger înseamnă cu totul altceva, însă în alte părți acest statut presupune curaj și responsabilitate.

Film vizionat cu ocazia Festivalului One World Romania.


Articol scris de