Privind posterul filmului Acasă la tata, cel mai probabil te gândești la o comedie ușor supra-realistă, plină de culoare, în care oamenii beau, mănâncă și fumează. Ceea ce nu este deloc departe de adevăr. Deși supra-realismul nu-și găsește locul în filmul lui Andrei Cohn, regizor aflat la debutul său în lungmetraj.
În centrul imaginii este Paula, principalul personaj feminin al poveștii, interpretată de Ioana Flora. Aceasta este o iubire mai veche de-ale lui Robert (Alexandru Papadopol), aflat în dreapta sa. În vreme ce în stânga Paulei se află Petrică (Andi Vasluianu), un vechi prieten de-ai lui Robert.
Totul are legătură cu Robert, pentru că, de fapt, el este pretextul pentru care există povestea imaginată de Mimi Brănescu, transpusă, inițial, în piesa sa de teatru cu același nume.
Robert s-a reîntors în satul său natal pentru a-și pune ordine în viață, pornind de la ideea că pentru a-și construi un viitor, trebuie să se întoarcă în trecut.
Aici, își întâlnește tatăl (Florin Zamfirescu), pe care-l mustră că încearcă să-și continue viața cu o altă femeie după moartea mamei lui. La birtul din sat îl găsește pe Petrică, cu care începe să depene amintiri, timp în care li se alătură un bărbat ce obișnuia să le fie profesor pe vremea când erau elevi. Iar vânzătoarea de la birt e Paula, pe care Robert se bucură să o revadă.
Andrei Cohn, despre Acasă la tata
Dialogurile sunt naturale și nu te plictisesc. Iar Andi Vasluianu joacă perfect rolul unui țăran bețiv autentic. Montajul realizat de Andrei Iancu întărește autenticitatea poveștii prin aerul de docu-dramă pe care-l oferă filmului.
Toți îl privesc pe Robert ca pe acel tip de la Capitală care a reușit în viață, este poet și jurnalist, poeziile sale au apărut într-o colecție, alături de ale altor colegi de-ai săi, iar articolele sale apar în diverse publicații bucureștene. Dar adevărul este că Robert n-are nicio idee despre ce vrea de la viață, iar acum se refugiază în trecut pentru că este singurul loc spre care te poți îndrepta atunci când fugi de prezent.
Petrică este omul fără perspectivă, fără idealuri, fără visuri. Muncește și bea, iar seara se întoarce acasă, la soție, și la copilul care pare să fi apărut întâmplător.
Spre deosebire de Petrică, Paula își dorește mai mult de la viață, dar nu îndrăznește să viseze prea departe.
Deși, în afara unei scene de bătaie complet nerealiste, nu am găsit nimic deranjant la filmul lui Andrei Cohn, Acasă la tata eșuează în a reda drama din spatele poveștii fiecărui personaj în parte.
Acasă la tata este despre visuri și idealuri, dar și despre lașitatea de a înfrunta prezentul. În același timp, este un film steril din punct de vedere emoțional, chiar dacă materialul avut la dispoziție este unul destul de ofertant.
Trailer Acasă la tata
Verdict: 2/5