2
1 aprilie 2014
 
 

Review > saramon vs Al doilea joc

al-doilea-joc-cronica
al-doilea-joc-cronica

Nici nu știu cum să încep să scriu despre Al doilea joc. Nu știu dacă poate fi numit film. Și dacă este film, în ce gen se încadrează? I-am putea spune, totuși, documentar. Un pseudo-documentar. 97 de minute în care regizorul Corneliu Porumboiu comentează alături de tatăl său, arbitrul Adrian Porumboiu, meciul Steaua – Dinamo, din 3 decembrie 1988.

Vremea nu este deloc potrivită pentru un meci de fotbal. Ninge abundent pe toată durata jocului. Marcajele terenului abia dacă se obervă. De multe ori, nici mingea nu se poate distinge de albul zăpezii. Însă mingea sare și arbitrul Porumboiu decide că vizibilitatea este suficient de bună pentru ca partida să se poată disputa.

Fără îndoială că este un experiment. Poate și un omagiu adus tatălui său de către regizor. Este un film-document cu un comentariu improvizat. Sunetul original al meciului a fost înlăturat și nu putem auzi decât dialogul dintre Corneliu și Adrian Porumboiu. Cei doi vorbesc despre vreme, despre securitate, despre regulile din arbitraj, despre vreme, tac pentru câteva minute bune, tatăl răspunde de două ori la telefon. Îmi place meciul. E un meci frumos, spune regizorul la un moment-dat. Iar tatăl său îl contrazice imediat, pe bună dreptate: N-are nicio frumusețe în el. Apoi vorbesc din nou despre vreme, despre ninsoarea care nu se mai oprește. Adrian Porumboiu explică tactica deplasării unui arbitru în teren pentru a se plasa cât mai bine la fiecare fază. Când apar îmbrânceli între jucători, privirea camerei se mută către spectatori. Cei doi tac. O nouă discuție despre vreme. Se apropie finalul. Bravo, bătrâne, ai arbitrat bine, îi spune Corneliu. Scor final: Steaua – Dinamo 0 – 0.

Fără îndoială că este un experiment ratat. Poate că ideea nu a fost rea, dar acest comentariu improvizat ar fi avut nevoie de o pregătire mai bună, ar fi avut nevoie de o miză, de un scop, de o direcție în care să se îndrepte. Discuția dintre tată și fiu ar fi avut nevoie de puțină imaginație, spectatorilor ar fi trebuit să li se ofere niște sensuri. Dar filmul lui Corneliu Porumboiu pare tot timpul confuz – la fel ca și calitatea jocului, în ansamblu – și indecis – la fel ca și scorul final al meciului.

Al doilea joc denotă o oarecare aroganță și un pic de egoism. Poate că Porumboiu a simțit că trebuie să-l facă, dar nu văd niciun motiv pentru care acest experiment ar fi poiectat în cinematografe.

verdict: 0/5


Articol scris de