0
22 martie 2014
 
 

Review > saramon vs Divergent


Citesc foarte puține cărți (un motiv suficient – cred – pentru a nu fi primit în facțiunea erudiților). Prin urmare, rareori mi se întâmplă să văd un film realizat după o carte pe care deja am citit-o. Dar Divergent este unul dintre cazurile acelea rare.

Am citit ambele cărți apărute din trilogia Veronicăi Roth: Divergent și Insurgent. Plecând de la ipoteza că nu s-au pierdut foarte multe sensuri în urma traducerii, exprimarea mi s-a părut simplistă, dialogurile – de cele mai multe ori, copilărești, totul mi-a lăsat impresia unei autoare începătoare aflată în căutarea unui stil propriu, pe care, însă, nu-l găsește și alege să spună povestea simplu și direct. Ceea ce nu este tocmai rău, reușind adesea să construiască pasaje interesante.

Lipsit de viziune regizorală și fără ajutorul unui scenariu bine făcut, același lucru încearcă să realizeze și Neil Burger: să se concentreze doar asupra poveștii, lăsând la o parte elementele inutile. Numai că în afara câtorva scene impresionante din punct de vedere vizual, lui Divergent îi lipsesc niște personaje convingătoare, scenele de acțiune sunt banale și, la fel ca și în carte, dialogurile sunt pline de clișee și previzibile.

Acțiunea se desfășoară într-un viitor fantezist, în care lumea este împărțită în cinci mari facțiuni: Abnegația îi cuprinde pe cei altruiști, actualii conducători ai Guvernului; Candoarea îi reunește pe cei sinceri; Erudiția – pe cei inteligenți, dornici de a învăța și de a inventa lucruri noi; din Prietenie fac parte oamenii pașnici și ecologiști; și, în fine, Neînfricarea, o facțiune care-i grupează pe cei curajoși, aceștia ocupându-se, de altfel, de securitatea tuturor facțiunilor.

Woodkid – Run Boy Run, de pe soundtrack-ul Divergent

Pornind de la această împărțire a lumii, Veronica Roth construiește povestea unei tinere, Beatrice Prior (Shailene Woodley), născută în Abnegație, dar care, la vârsta de 16 ani – atunci când toți adolescenții trebuie să aleagă facțiunea din care doresc să facă parte pentru tot restul vieții – alege Neînfricarea, spre surprinderea părinților săi.

Scenariul, scris de Evan Daugherty (care a mai scris și Snow White and the Huntsman și viitorul Teenage Mutant Ninja Turtles) și Vanessa Taylor (unul dintre producătorii și scenariștii serialului Game of Thrones), încearcă să nu se depărteze foarte mult de la textul cărții, un lucru admirabil, de altfel. Numai că preia de acolo și greșelile, în loc să le îndrepte, și, în plus, vine cu noi probleme.

Personaje ca Will (Ben Lloyd-Hughes), Marcus (Ray Stevenson), Edward (Ben Lamb) sau Al (Christian Madsen) nu sunt decât niște caricaturi, iar Tobias Eaton alias Four (Theo James) este abia schițat, dar nici James nu reușește să redea sensibilitatea și duritatea personajului din carte.

Odată intrată în facțiunea neînfricaților, Beatrice își scurtează numele în Tris și descoperă că testele pentru ea nu s-au încheiat și că trebuie să lupte pentru a nu fi exclusă, ceea ce ar însemna să ajungă în afara facțiunilor, adică un simplu om al străzii, fără casă și fără familie.

Pe de altă parte, Beatrice trebuie să ascundă și rezultatul testului aptitudinilor, care a indicat că este divergentă, ceea ce înseamnă că posedă aptitudini potrivite tuturor celor cinci facțiuni, un lucru care, dintr-un motiv sau altul, nu este pe placul celor care conduc.

Așadar, destulă dramă pentru o fată de doar 16 ani. Și la toate acestea se mai adaugă și faptul că se îndrăgostește de Four, unul dintre instructorii săi.

Divergent – cartea oferă suficiente ocazii pentru ca, cel puțin din punct de vedere vizual, acest film să exceleze, însă Neil Burger nu știe să profite de ele și să le scoată în evidență, iar, în cele din urmă, rezultatul este un film plictisitor, superficial, cu un singur personaj.

verdict: 1/5


Articol scris de