0
28 aprilie 2013
 
 

Timishort 2013 > A treia zi


Ziua a treia de Timishort a fost dedicată în întregime competiţiei naţionale de scurtmetraje. Alese pe sprânceană, filmele scurte au fost proiectate pentru a doua oară în cadrul festivalului şi au reuşit să strângă în jur de 50 de oameni într-o sâmbătă seara.

Competiţia naţională este formată din nouă filme (Betoniera, După fel şi chip, Fotografii de familie, Pastila fericirii, Vocile Mării, Tabăra de la Răzoare, Tatăl meu e cel mai tare, Connection Lost şi Treizeci) care îmi erau foarte puţin cunoscute. Tatăl meu e cel mai tare îl văzusem în cinematograf, iar Treizeci mi-a fost recomandat chiar de Marin de la Blog de Cinema. Însă mă bucur că am avut surpriză de a descoperi alte filme bune şi sper ca recomandările mele să vă fie cu folos.

După fel şi chip este un mozaic de poveşti ale oamenilor care, aflandu-se încă în viaţă, se confruntă cu propria fotografie de pe mormânt. Paula Oneţ, mintea luminată din spatele scurtmetrajului, spune că ideea i-a venit în timp ce discuta cu bunica ei despre trecerea de la viaţă la moarte. Cu un subiect sensibil şi cu replici sfâşietor de geniale, După fel şi chip are toate şansele de a lua premiul publicului la Timishort.

Fotografii de familie este al doilea scurtmetraj pe care vi-l recomand să-l vedeţi dacă aveţi ocazia. Filmul este despre sfârşitul conceptului de familie, are în compoziţie doi fii risipitori, o fetiţă zbuciumată, un tată bolnav şi o mamă ce cu greu îşi duce zilele.

Pastila fericirii a reuşit să cucerească publicul datorită subiectului. Cum ar fi dacă noi, oamenii, am putea să ne facem dreptate singuri fără să suportăm consecinţele? De câte ori ai vrut să-i spargi faţa chelnerului care nu ţi-a spus poftă bună? Sau de câte ori nu te-a enervate tanti de la magazin pentru că nu a vrut să-ţi dea tot restul de bani şi ţi-a oferit o bomboană în schimb? Pastila Fericirii este soluţia găsită de oamenire pentru aceste întrebări: o emisiune ce permite permite oricui să se răzbune. Pastila Fericirii este un film scurt, cu o idee originală şi tragică în mare măsură.

Tatăl meu e cel mai tare este cel mai bun scurtmetraj pe care l-am văzut sau, mai bine zis, este preferatul meu din toate timpurile. Pe principiul orice naş îşi are naşul, Radu Potcoavă reuşeşte să realizeze un film excelent şi complet: subiect bun, actori faini, text pe măsură şi ambianţă care să meargă cu toate. E posibil să vă fie cunoscut deoarece Tatăl meu e cel mai tare a rulat anul trecut în cinematografe în mixul denumit Hot Shorts.

Treizeci prezintă povestea unui bărbat ce se întâlneşte cu foştii colegi de liceu cu ocazia aniversării zilei de naştere a unuia dintre ei. Însă revederea capătă un gust dulce-amărui în momentul în care Mihai o revede pe Ana, iubita din copilărie. Dacă prima parte a scurtmetrajului realizat de Victor Dragomir te tine în priză şi-ţi stârneşte curiozitatea, ultima te lasă oarecum să aluneci în propria minte şi să meditezi asupra trecutului. Treizeci plusează la capitolul soundtrack şi cert este că Victor Dragomir este de urmărit pentru că are talent cu carul.

Acestea sunt recomandările mele pe ziua de astăzi. Ne citim mâine când vă anunţ şi care sunt câştigătorii Timishort Film Festival 2013.


Articol scris de