The Selfish Giant (The Selfish Giant) va rula sâmbătă 30 noiembrie la Cinema Studio începând cu ora 20:15 în cadrul Zilelor Filmului LUX 2013.
The Selfish Giant este al treilea dintre cele trei finaliste pentru Premiul LUX al Parlamentului European care vor avea proiecții speciale vineri 29 și sâmbătă 30 noiembrie la Cinema Studio București.
Filmul în regia lui Clio Barnard este o fabulă contemporană despre doi prieteni, dintre care unul devine lacom și exploatator, lucru ce va duce la un eveniment tragic.
Uriașul cel egoist (The Selfish Giant) – Marea Britanie, 2013
Cu: Sean Gilder, Siobhan Finneran, Lorraine Ashbourne, Steve Evets, Elliott Tittensor, Conner Chapman, Shaun Thomas
Premii/ selecţie: Cannes 2013, Directors’ Fortnight, LUX Prize Official Selection Competition
[tabgroup][tab title=”Zilele Filmului LUX 2013″]
„Zilele Filmului LUX” îşi propune să aducă în atenţia cetăţenilor europeni diversitatea şi bogăţia cinematografiei europene. În cadrul acestui eveniment se difuzează 3 filme europene (finaliste la Premiul LUX al Parlamentului European), în 23 de limbi, în toate cele 28 de ţări ale Uniunii Europene, în aceeaşi perioadă – toamna. În acest an, filmele vor fi difuzate în peste 40 de oraşe europene.
Programul Zilelor Filmului LUX la București:
Vineri, 29 noiembrie 2013:
18:00 – 19:40 Paradisul Spulberat (The Broken Circle Breakdown) – Belgia, 2012
Sâmbătă, 30 noiembrie 2013
18:00 – 19:40 Miele – Franţa, Italia, 2013
20:15 – 21:50 Uriașul cel egoist (The Selfish Giant) – Marea Britanie, 2013
Instituit în 2007 de Parlamentul European, Premiul LUX urmăreşte, în primul rând, să pună în evidenţă dezbaterea publică referitoare la Uniunea Europeană şi la rolul său în viaţa cetăţenilor europeni şi, în al doilea rând, să sprijine cinematografia europeană prin difuzarea (co)producţiilor europene în toate ţările membre ale Uniunii. Filmul câştigător, ales de deputaţi în Parlamentul European, va fi anunţat pe 11 decembrie 2013.
Câştigătorul Premiului LUX nu primeşte o subvenţie directă, dar filmul său va fi subtitrat în toate cele 24 de limbi oficiale ale Uniunii Europene; versiunea originală va fi adaptată pentru persoanele cu deficienţă de vedere şi / sau de auz. O copie a filmului în format 35 mm va fi distribuită în fiecare stat membru.
Iubitorii de film au ocazia de a-şi exprima opinia cu privire la filmele LUX şi la temele abordate şi pot vota online filmul favorit pentru „Menţiunea publicului” http://www.luxprize.eu/public_mention. Rezultatul Menţiunii publicului va fi anunţat la Festivalul Internaţional de Film de la Karlovy Vary din iunie / iulie 2014.
[/tab][/tabgroup]
Pingback: Cele trei filme finaliste ale Premiului LUX 2013, weekendul acesta la Cinema Studio Bucureşti • Vlad.Dulea.ro