Review > saramon vs Domestic

După primele 30-45 de minute, dacă nu ai părăsit deja sala, vei avea surpriza să descoperi că personajele lui Adrian Sitaru, din Domestic, pot vorbi şi pe rând. Iar dacă vei analiza şi mai bine filmul, sunt mari şanse să realizezi că Domestic are şi o morală, un mesaj ascuns bine prin gălăgia enervantă din prima parte, printre vise mai mult sau mai puţin absurde şi printre animalele mai mult sau mai puţin moarte.

Domestic începe cu o şedinţă de bloc, în care locatarii încearcă să decidă soarta unui câine. Odată hotărârea luată, ne mutăm în apartamentul familiei Lazăr, pentru o scenă care durează nu mai puţin de 11 minute.

Capul familiei, interpretat de Adrian Titieni, este luat prin surprindere de soţie (Clara Vodă), care aduce o găină vie în casă pentru a o găti. Însă, problema este cine o va tăia. Domnul Lazăr refuză categoric, spunând că n-a mai făcut acest lucru niciodată. Numai că fiica lor, Mara (Ariadna Titieni), acceptă să o taie pentru 10,… ba nu, pentru 50 de lei. În cele din urmă se alege cu 40 de lei iar familia, cu găina tăiată şi cu baia plină de sânge. (Aici, Tarantino cred că ar fi avut o cu totul altă abordare.)

Câteva momente mai târziu ne aflăm în bucătăria familiei Mihăeş pentru a prinde momentul în care domnul Mihăeș, interpretat superb de Gheorghe Ifrim, aduce acasă un iepure. Bineînţeles că şi acesta sfârşeşte în tigaie.

Adrian Sitaru reuşeşte o combinaţie interesantă de comedie şi dramă, ne amuză şi ne face să râdem de multe ori, ne vorbeşte despre animale şi despre animalele din noi, dar o face atât de subtil încât mulţi nici nu vor observa.

M-a deranjat gălăgia de care aminteam la început, momentele din primele trei sferturi de oră, în care personajele vorbesc toate în acelaşi timp şi îţi vine să strigi: linişte!

M-a deranjat, de câteva ori, sunetul, deşi nu pot spune dacă de vină era aparatura din Sala Elvira Popescu.

M-a deranjat doamna Lazăr în momentele în care începea să plângă, pentru că era prea evident că nu face altceva decât să asculte indicaţiile regizorului.

Însă, Domestic nu este un film pe care să te poţi supăra. Îţi este familiar şi, deşi personajele nu sunt foarte bine construite, ai impresia că le cunoşti de-o viaţă. Iar Ifrim este genial.

Poate că, stilistic, Sitaru nu se depărtează foarte mult de „noul cinema românesc”, însă, tematic, o face. La fel cum anul trecut o făcea Dan Chișu, cu al său Şi caii sunt verzi pe pereţi, iar în urmă cu câteva săptămâni, Florin Piersic Jr. în Killing Time.

Îmi place mesajul pe care vrea să-l transmită, îmi plac cadrele excelent filmate de Adrian Silişteanu, îmi place scenografia, de care s-a ocupat Cristian Niculescu, însă este ceva la acest film care mă face să nu pot să-l consider mai mult decât un film mic, dar cu intenţii bune.

Verdict: 3/5