Avem din toate, mai mult poate decat in celelalte parti. Nu deranjeaza. Si sta bine sa vedem un Bond mai indragostit si partas intr-o idila decat in aventurile de pana acum (nu uit de Eva Green).

Cu excepţia începutului şi a sfârşitului, Spectre arată şi se simte ca o versiune actualizată a unuia dintre filmele cu Sean Connery ale seriei, Mendes parcă proiectându-l pe Bond în anii ’60. Dar măcar o face cu stil şi îl iertăm pentru asta.

Dezamageste oarecum ca poveste, care putea si TREBUIA sa fie mai buna, insa compenseaza prin efecte, prin coloana sonora si actiunea intensa.

[…] un blockbuster anti-climactic și supradimensionat (148 de minute lungi), care încearcă prea multe lucruri, cu frecvente ruperi de ritm care pierd pe drum senzația de uluire pe care îl are franciza rivală Mission: Impossible.

Umorul de situatie nu mai e asa prezent, imprejurarile nu mai sunt atat de spectaculoase, gadgeturile sunt mai degraba realizabile, bossii nu sunt decat oglindiri finale si fatete ale eroului.

…un film Bond solid.

Spectre duce lipsă de orice logică internă, care ar fi făcut fantezia sa atractivă.

Expresia lui Craig nu se schimbă niciun pic, încât ar fi putut fi cizelată în piatră, iar interpretarea sa fără implicare emoțională este, de asemenea, lipsită de nuanță.

Obiectivul lui Daniel Craig a fost de a face din Spectre un film „mai bun decât Skyfall”. Nu este chiar așa, dar tot este un răsfăț pentru fanii Bond.

Chiar și pentru standardele filmelor Bond, Spectre poate fi considerat ca o oportunitate ratată.

Cu toate că are stil, filmului îi lipsește adevărata substanță.

Spectre conține suficientă fascinație și îndrăzneală pentru a menține brandul Bond la suprafață, dar nu suficientă pentru a însemna o schimbare radicală, așa cum a fost Skyfall.

O aventură 007 formidabil de entuziasmantă.

Cel puțin pentru jumătate din timpul său, acesta este un film Bond cât se poate de bun – un thriller stilat, cu o valoare de producție imensă.