Portretizarea lui Janis Joplin făcută de Amy J Berg este emoționantă și bine documentată

Indirect, acest documentar ne prezintă probabilitatea ca auto-distrugerea să fie un gen în artă și în viață

Deși este dotat cu imagini de arhivă interesante, acesta nu reușește să intre deloc în mintea, inima și sufletul lui Janis.

Din această pastișă, Joplin apare așa cum n-am văzut-o niciodată, ambițioasă și într-o luptă interioară continuă între partea ei sălbatică și nevoia ei disperată pentru stabilitate.

Dulce și sălbatică și foarte vie, aceasta parcă ia ceva din tine atunci când pleacă.

Filmul o prezintă atât pe Joplin-copil, cât și pe mama folk-blues-ului care a devenit mai târziu.

Berg reușește să prezinte informații relevante pe tot parcursul filmului, până la un final emoționant satisfăcător.

Filmul vrea să prezinte o întreagă viață într-un timp prea scurt și, în dese rânduri, eșuează

Poate că documentarul lui Berg nu este deloc revelator, dar simplitatea și stilul de abordare direct ne face să reconsiderăm nu numai statutul de artistă al lui Joplin, dar și impactul ei asupra generațiilor care au urmat.