E mai mult despre acceptare si despre schimbare, nu neaparat despre cautari, un film cu un mesaj pozitiv despre imperfectiuni – impachetat cu momente previzibile dar simpatice deopotriva.
Filmul este despre atitudine, despre acceptarea proprie cu bune și rele, despre faptul că suntem cel mai mare critic al nostru și că atunci când începem să ne vedem calitățile mai mult decât defectele ne putem schimba viața radical.
Amuzant (în limita rezonabilului), reconfortant, în ciuda clișeelor, și mai ales sensibil, odată ce ai răbdarea să treci peste pânza superficială a umorului „de linie”.
Este cam lipsit de glume.
Nu este niciun pic atât de amuzant precum ți-ai dori să fie.
Cine oare s-a gândit că a face glume pe seama persoanelor grăsuțe ar fi amuzant? Sau acceptabil?
Amy Schumer are atât de multă energie încât este greu să nu te simți de asemenea entuzist(ă). Dar, ar avea nevoie să lucreze cu un material mai bun, cu scenarii mai amuzante și mai inteligente și cu regizori care știu să se descurce cu camera de filmat.
O etalare a entuziasmului de nestăpânit. Râdem cu ea, nu de ea. Ce bine ar fi fost dacă și restul filmului ar fi avut această încredere completă de sine.
Este mai bun decât pare.
Sufletul filmului este în direcția care trebuie, dar mintea îi zburdă în altă parte.
Promisiunea din debut își pierde treptat din energie și se dezumflă pe moment ce trece prin rute familiare.