Un film e mai mult decât imagine, e mai mult decât o serie de efecte vizuale și speciale, e chiar mai mult decât ceea ce scrie în scenariu. Atunci când e bine făcut, un film e o experiență. Deseori, una care dă naștere unor emoții puternice. Sau opinii categorice. Iar de multe ori, e o aventură din punct de vedere stilistic. E captivantă și, mai ales, personală.
Pe lângă toate acestea, la Guillermo del Toro, un film este pictură, este pasiune și este imaginație.
Cam așa este Crimson Peak. Un film horror, fără a fi un simplu horror. O dramă romantică gotică, cu accente de thriller și cu elemente horror.
Primul act este gândit cu atenție, facem cunoștință cu personajele, cu temerile Edith-ei Cushing (interpretată fără greșeală de Mia Wasikowska), cu tatăl acesteia, Curter Cushing (Jim Beaver), cu doctorul Alan McMichael (Charlie Hunnam) – potențial pretendent la mâna Edith-ei, cu Lucille Sharpe (Jessica Chastain) și cu fratele acesteia, Thomas Sharpe (Tom Hiddleston).
Thomas caută investitori pentru o invenție de-ale sale. Lucille îi caută o soție. Edith se îndrăgostește inexplicabil de repede de Thomas. Și totul se întâmplă în New York-ul secolului 19.
Nu trece mult timp și, în actul al doilea, mergem până în Anglia, la Allerdale Hall, una dintre cele mai stranii și fascinante case bântuite construite vreodată într-un film.
Din cauza unei tragedii în familie, Edith, căsătorită deja cu Thomas, se mută aici. Lucille nu pare foarte încântată și e din ce în ce mai evident că aceasta plănuiește ceva împreună cu fratele ei. Vorbele, acțiunile și privirea lui Thomas dau de înțeles că nu este întru totul de acord cu Lucille, dar legătura dintre ei este mult mai puternică decât voința sa de a se opune.
Interviu cu Guillermo del Toro
Iar în actul al treilea, când totul se dă pe față și nu ni se mai ascunde nimic, tensiunea se intensifică, ritmul crește, lumea sângeroasă și fucked-up a lui del Toro devine din ce în ce mai vizibilă și înghite tot.
Redus doar la poveste, Crimson Peak poate părea familiar, chiar prea familiar. Dar atmosfera pe care Guillermo del Toro reușește să o creeze, muzica dark, de care s-a ocupat Fernando Velázquez, imaginea superbă a lui Dan Laustsen, scenografia memorabilă realizată de Thomas E. Sanders, machiajul și costumele și efectele vizuale, totul creează acea experiență unică de care vorbeam mai sus. Iar Crimson Peak devine mai mult decât un film horror, mai mult decât un thriller cu accente horror, devine o dramă romantică gotică, drama unei tinere care iubește și vrea să fie iubită, drama egoismului unui monstru, drama unui frate care-și iubește atât de mult sora încât acceptă să se transforme și el într-un monstru.
Del Toro nu vrea să ne sperie. Adaugă, într-adevăr, câteva elemente mai violente, dar doar într-o cantitate suficientă cât să mențină interesul fanilor genului horror.
Crimson Peak este, până la urmă, un film despre dragoste, un film despre cum dragostea într-o cantitate prea mare naște monștri, dar îi și vindecă, un film despre oameni bolnavi care se întâmplă să aibă și fantome în el.
Poate că la un moment-dat Guillermo del Toro va face un film care să nu-mi placă, dar Crimson Peak nu este acela.
Trailer Crimson Peak
Verdict: 4/5