A apărut primul trailer pentru The Company You Keep, noul film al lui Robert Redford

După ce săptămâna trecută Sony Pictures Classic anunța că a cumpărat drepturile de distribuție pentru The Company You Keep, noul film regizat de Robert Redford, iată că astăzi cei de la TIFF au publicat primul trailer al filmului pe contul de YouTube al festivalului.

The Company You Keep este un thriller al cărui scenariu a fost scris de către Lem Dobbs (cel care a realizat scenariul și la Haywire), având la bază romanul lui Neil Gordon.

Din distribuție fac parte Shia LaBeouf, Brit Marling, Susan Sarandon, Anna Kendrick, Nick Nolte, Terrence Howard, Stanley Tucci, Chris Cooper, Brendan Gleeson, Julie Christie, Stephen Root, Sam Elliott și însuși Robert Redford.

Filmul va avea premiera la Festivalul de la Veneția și, mai apoi, va merge la cel de la Toronto. Mai multe detalii despre premiera pentru publicul larg nu se cunosc încă, dar IMDb publică data de lansare în Italia ca fiind 15 noiembrie. În România, cel mai probabil își va face apariția anul viitor.

Primul trailer pentru The Company You Keep, noul film al lui Robert Redford

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *