Joi, 27 ianuarie, de la ora 18, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38), prima Seară de film din 2011 prezintă scurtmetrajele selecţionate în competiţia naţională a celei mai recente ediţii a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est.
Astfel, vor fi proiectate filmele Al nouălea limb (r. Ciprian Chivari, 2010), Black Fantastic (r. Călin Pop, 2010), Grand Café (r. Bogdan Mihăilescu, 2010), How to Deal with Nonsense (r. Veronica Solomon, 2010), http://communism2010.com (r. Dénes Sántha, Damó Zsolt, 2010), Indienii secui (r. Zoltán Balázs, Annamária Kopacz, 2010), Moştenire (r. Valeriu Căliman, 2010), Mad World (r. Andreia Dobrota, 2010), Make Love, Not Sex (r. Tamás Szőcs, 2010), Mátyás, Mátyás (r. Cecilia Felméri, 2010), Obiceiuri proaste (r. Oana Cătălina Gheorghiu, 2009), Soare răsare (r. Oana Nechifor, 2010), The Sprout (r. Gabriela Popov, 2010) și Vara 99 Mega-Hits (r. Alina Manolache, Liviu Bărbulescu, 2010).
Proiecția va fi urmată de o masă rotundă despre situația animației din România, cu participarea realizatorilor Cecilia Felméri, câştigătoarea Premiului Anim’est 2010 pentru Cel mai Bun Film Românesc, Călin Pop, Gabriela Popov, Alina Manolache, Liviu Bărbulescu, Ciprian Chivari, Oana Cătălina Gheorghiu și Andreia Dobrotă. Discuțiile vor fi moderate de Mihai Mitrică, directorul Anim’est.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.