Nici la cea de-a şaptea ediţie a singurului festival de animaţie din România – Anim’est – nu vor lipsi secţiunile Balkanimation şi Competiţia filmelor româneşti de scurtmetraj. Astfel, aşa cum au anunţat organizatorii, la secţiunea Balkanimation se vor lupta pentru trofeu 14 filme din Grecia, Croaţia, Bosnia şi Herţegovina, Turcia, Bulgaria, Serbia, Macedonia şi România.
Cele mai titrate sunt Abeyance (r. Eleni Miltsi) şi Zasto slonovi? / Why Elephants? (r. Marko Meštrović). Filmul regizat de Eleni Miltsi, care abordează teme precum existenţa şi moartea, a fost premiat anul acesta în competiţia naţională a Animafest Atena, cel mai important festival de profil din Grecia. În schimb, pelicula regizorului croat Marko Meštrović a fost prezentată în premieră, în urmă cu numai câteva luni, în competiţia internaţională de la Animafest Zagreb.
Competiţia românească va cuprinde un număr impresionant de filme pentru animaţia din ţară, fiind acceptate 21 de pelicule în concurs. Doi dintre animatorii care au concurat anul trecut în această secţiune revin – Andra Berilă, cu Cloudman, şi Török Tihamer, cu Playground.
Despre această secţiune, organizatorii precizează, într-un comunicat:
O secţiune tradiţională şi urmărită din programul festivalului, Competiţia Naţională, este menită să ofere o imagine de ansamblu asupra filmului de animaţie contemporan produs în România. Misiunea Anim’est de resuscitare şi de promovare a filmului românesc de animaţie se face simţită atât prin numărul de filme înscrise care creşte de la an la an, cât şi prin performanţele animatorilor români (premii la festivaluri internaţionale, participări). În plus, trei dintre cursanţii primei ediţii a atelierului de film de animaţie Animation Worksheep sunt în acest an prezenţi la Anim’est în competiţia românească: este vorba despre animatorii Ana-Cătălina Dobrescu, Codrin Iftodi şi Gabriela Mateescu.
Competiţia românească şi Balkanimation, precum şi secţiunea rezervată studenţilor, vor fi jurizate de Ülo Pikkov – animatorul estonian al cărui film Body Memory a primit trofeul Anim’est 2011 (care va putea fi revăzut într-o secţiune specială dedicată lui Pikkov) – de Liz Harkman, managing director al festivalului Encounters de la Bristol, şi de criticul Andrei Gorzo.
Competiţia Balkanimation:
Abeyance – r. Eleni Miltsi – Grecia, 2011, 6’31
Dragi Keno / Dear Keno – r. Natko Stipaničev – Croaţia, 2012, 5’25
Fazonator: Bombing / Mind Shifter: the Bombing– dir. Berin Tuzlić – Bosnia and Herzegovina, 2011, 2’59
Istanbul – r. Idil Ar – Turcia, 2010, 3’30
Kerata – r. Sotir Gelev, Alex Filipov – Bulgaria, 2012, 9’03
Michael Pollan’s Food Rules– r. Marija Jacimovic, Benoit Detalle – Serbia, 2012, 2’13
Monster Master – r. Zvonimir Haramija – Croaţia, 2011, 5’36
Naroden Front 12 / People’s Front 12 – r. Ivan Ivanovski – Macedonia, 2012, 10’
Rew Day – r. Svilen Dimitrov – Bulgaria, 2012, 6’40
Svakih pet minuta / 5 Minutes Each – r. Vasovic Vojin – Serbia, 2011, 9’42
The Fisher Woman – r. Iliyana Asparuhova – Bulgaria, 2012, 5’02
The Little Dark – r. Victor Ionescu – România, 2011, 3’10
Zafiyet / Infirmity – r. Seckin Yalin, Yigit Pehlivan, Fulya Tokaoglu, Dilan Sari – Turcia, 2011, 3’32
Zasto slonovi? / Why Elephants? – r. Marko Meštrović – Croaţia, 2012, 8’
Competiţia românească:
A fost odată un copil – r. Ana-Maria Lemnaru, Andreea Lemnaru – 2012, 2’12
Autoportret / Selfportrait – r. Alina Marinescu – 2012, 2’30 (în fişă, 3’43)
Bicycle Love – r. Terez Muranyi-Matza – 2’40
Chinatown – r. Ruxandra Pană – 2012, 6’21
Cry in the Sky – r. Ana-Cătălina Dobrescu – 2012, 2’54
Face Factory – r. Domokos Zsolt – 2’30
Free – r. Nadia Barbu – 2011, 3’25
Gang Up oon Cupid! – r. Vlad Sandu – 2012, 2’10
Hunger – r. Alexei Patrascu – 2010, 2’05
Jatszoter / Playground – r. Török Tihamer – 2011, 2’23
Metamorphosis – r. Bogdan Mihailescu – 2012, 1’
Mobilfonul / The Mobilphone – r. Codrin Iftodi – 2012, 1’54
Norul cu picioarele pe pământ / Cloudman – r. Andra Berilă – 2012, 2’54
O – r. Andra Ulman – 2012, 2’30
Obiect preţios/ Precious Thing – r. Elena Cristina Iordan – 2012, 3’30
Povestea Ipsumului / The Story of Ipsum – r. Ştefan Amatiesei – 2012, 5’22
Super – r. Ferenz Hunor – 2’10
The Envelope – r. Gabriela Mateescu – 2012, 3’30
The Little Dark – r. Victor Ionescu – 2011, 3’10
Unarte – r. Andreia Dobrota – 2012, 5’13
Uşor poate oricine / Easy Is For Everyone – r. Paul Mureşan – 2012, 7’16