De regulă, încerc să evit filme ca acesta. Pentru că nu aduc nimic nou. Pentru că sunt previzibile. Pentru că sunt exact ca și telenovele: odată ce ai văzut unul, le-ai văzut pe toate. Dar iată că Niko & The Way to the Stars/Niko – Lentäjän poika (Niko şi drumul către stele) are ceva care m-a făcut să nu-mi pară rău că mi-am pierdut timpul cu el. Are un soi de inocență specifică celor mici. Pare sincer în mesajul pe care vrea să-l transmită și nu se complică în multiple povești inutile.
Da. Crăciunul a venit mai devreme la anim’est. Pentru că Niko & The Way to the Stars este un film de Crăciun. Un film în care dorințele devin realitate. Un film puțin ”întunecat” de apariția unor lupi, care își propun să-l mănânce pe Moș Crăciun și pe renii acestuia. Dar chiar și lupii, deși personaje negative, sunt construiți astfel încât să ne devină simpatici.
Niko își dorește să-și găsească tatăl, pe care nu l-a văzut niciodată. De fapt, Niko își dorește, în primul rând, să poată zbura, pentru că este convins că tatăl său face parte din Forțele Aeriene ale lui Moș Crăciun. Însă, nimeni nu pare să-l creadă în stare. Poate, cu excepția, lui Julius, o veveriță zburătoare, care-l însoțește pretutindeni pe micuțul Niko.
Niko & The Way to the Stars/plaza.fi
Dacă reușește să zboare sau nu; dacă își întâlnește tatăl sau nu; sunt lucruri pe care nu cred că are rost să ți le spun. Presupun că ți-ai dat și singur(ă) seama despre cum se va desfășura acțiunea filmului. Așa cum am spus, este un film previzibil. Dar nu plictisitor. Animația este bine realizată… chiar dacă nu se ridică la nivelul filmelor făcute de Pixar sau Disney. Personajele sunt simpatice. Dialogurile sunt amuzante. Iar umorul este unul subtil, venind în primul rând din replici și mai puțin din giumbușlucuri caraghioase.
Niko & The Way to the Stars a câștigat în 2009 premiile Jussi (un fel de Gopo al nostru) pentru cel mai bun film și cel mai bun scenariu; în plus a fost nominalizat la premiile Academiei Europene de Film, la categoria Cea mai bună animație. Iar la anim’est 2010, a fost proiectat în cadrul secțiunii Minimest.
Pingback: polimedia.us/fain/