0
11 octombrie 2014
 
 

Anim’est review > saramon vs The Wind Rises

the-wind-rises-review
the-wind-rises-review

Am mers la The Wind Rises cu o anume curiozitate, curiozitatea aceea care are nevoie de o confirmare.

Hayao Miyazaki este unul dintre cei mai respectați animatori. Cu toate acestea, nu mai văzusem vreun film de-ale lui. Spirited Away sau Princess Mononoke au devenit deja clasice, iar compania sa, Ghibli Animation, un jucător important în animația mondială. De aceea, când am aflat că The Wind Rises va rula în cadrul festivalului Anim’est, mi-am spus că nu trebuie să-l ratez.

Miyazaki a declarat că acesta este ultimul său film, ceea ce m-a făcut și mai nerăbdător să-l văd. M-am dus la el cu speranțe mari și am ieșit mulțumit doar parțial. M-așteptam la o poveste bine închegată. Am găsit o poveste simplă. M-așteptam la un mesaj subtil și moralizator. Am descoperit doar unul moralizator. M-așteptam la mai puțină naivitate și la mai puțină melodramă. M-așteptam la un film mai bun.

The Wind Rises prezintă portretul lui Jiro Horikoshi, inginerul care a creat celebrele avioane Mitsubishi Zero, care au atacat Pearl Harbour în timpul celui de-al doilea război mondial.

La începutul filmului, îl vedem pe vremea când era încă un copil și, totuși, reușește să salveze o fată și pe însoțitoarea ei, la cutremurul care a zguduit Tokyo-ul în 1923.

Chiar dacă vorbește despre lucruri și persoane care au existat în realitate, multe dintre scenele din film sunt pură ficțiune, la fel cum sunt și cele două personaje pe care Jiro le salvează.

Cântecul de pe coloana sonoră a lui The Wind Rises, interpretat de Joe Hisaishi

Peste câțiva ani, Jiro o reîntâlnește pe Naoko Satomi, fata pe care o salvase. Se îndrăgostește și mai apoi se căsătoresc. Povestea celor doi este prezentată atât de simplist încât nu ai cum să nu te simți un pic dezamăgit de Miyazaki. Iar modul în care introduce în dialog tuberculoza lui Nakoto și felul în care o scoate din film pe Nakoto fac ca dezamăgirea să se amplifice.

Însă atunci când focusul nu este îndreptat către viața de familie a lui Jiro, ci spre aspirațiile și visele sale, The Wind Rises te fascinează, te prinde în vraja sa și ești pregătit(ă) să-i accepți toate defectele apărute la nivel narativ.

Jiro este prezentat ca un idealist, un inginer îndrăgostit de poezie și obsedat de o singură idee: aceea de a construi lucruri frumoase, fără să-i pese pentru ce vor fi folosite.

Dacă e să privim acest film din punct de vedere politic, atunci multe lucruri sunt complet greșite. Dar The Wind Rises nu încearcă să facă politică, ci să susțină îndrăzneala și curajul de a-ți urma visul până la final. I-aș reproșa, totuși, naivitatea de care dă dovadă. Pentru că urmându-ți visul fără a te gândi la consecințe poate însemna și o dovadă de iresponsabilitate.

Am mers la The Wind Rises curios să văd ultimul film al lui Hayao Miyazaki. Am plecat curios să văd cel mai bun film al maestrului japonez. Pentru că The Wind Rises nu poate fi acela.

Verdict: 3/5


Articol scris de