Cea de-a șaptea ediție a Premiilor Gopo se apropie de start, iar începând din acest an organizatorii au renunțat la parteneriatul pe care îl aveau cu Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC), motivul fiind explicat astfel:
”În contextul unei cinematografii tot mai sărace, lipsită de orice strategie sau viziune de dezvoltare în viitor, organizatorii consideră că Premiile Gopo, un eveniment dedicat valorilor filmului românesc, nu trebuie să se mai asocieze cu CNC, instituție care trebuie reformată din temelii pentru a asigura o altfel de prezență și vizibilitate a filmului românesc pe plan local și internațional.”
Lăsând acest lucru la o parte, înscrierile filmelor au început ieri, 24 ianuarie, și continuă până pe 4 februarie 2013, eligibile fiind lungmetrajele sau scurtmetrajele producţii româneşti sau coproducţii cu participare majoritar românească, ce au avut premiera în festivalurile, pe marile şi micile ecrane din România în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2012.
Pentru a putea fi luate în considerare de către juriu, toate lungmetrajele eligibile trebuie să fi avut cel puțin o săptămână de distribuție în cinematografele din România.
Acestea fiind spuse, oricine dorește să-și înscrie filmul în competiție trebuie să trimită un DVD screener, prin poştă sau curier, în plic închis, cu menţiunea PRESELECŢIE PREMIILE GOPO, pe adresa Asociaţiei pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR): Str. Popa Soare nr. 52, sector 2, Bucureşti, în atenţia Roxanei Elekes (coordonator de producţie al Premiilor Gopo).
De asemenea, este necesară completarea fișei tehnice a filmului, disponibilă pe site-ul premiilegopo.ro.
Nominalizările la toate categoriile vor fi stabilite de un juriu de preselecţie alcătuit, în acest an, din 11 profesionişti ai domeniului: regizorul Marian Crișan, actrița Ana Ularu, producătoarea Velvet Moraru, directorul de imagine Alexandru Sterian, scenografa Viorica Petrovici și criticii de film Eugenia Vodă, Cristian Tudor Popescu, Cristi Luca, Alin Ludu Dumbravă, Cristi Mărculescu, Anca Grădinariu.
După stabilirea nominalizărilor, în jur de 400 de profesioniști din toate domeniile industriei de film româneşti vor vota pentru a stabilii câștigătorii celei de-a șaptea ediții a Premiilor Gopo.
Gala Premiilor Gopo 2013 va avea loc luni, 25 martie 2013.