Bazată pe romanul omonim al scriitoarei Annie Proulx, miniseria Barkskins va avea premiera la National Geographic vineri, 7 august, de la ora 22:00, când va fi difuzat primul episod. Ulterior, de la ora 23:00, este programat episodul al doilea.
Primul episod începe cu o explicație prin care aflăm că acțiunea se petrece pe la finalul anilor 1600, când regele Franței Louis al XIV-lea căuta să-și extindă imperiul în Lumea Nouă, o zonă sălbatică situată în nordul Americii de Nord.
Însă francezii întâmpină rezistență din partea unui grup de indieni Kanien’kehá:ka (Iroquois), sprijiniți de englezi, prin intermediul Companiei Golfului Hudson.
Trailer Barkskins
După această scurtă introducere, trecem direct în mijlocul acțiunii. Un sătuc e în flăcări. Puțin mai târziu, aflăm că e vorba despre o așezare franceză atacată de englezi, care au reușit să facă să pară că aceasta a fost atacată de indienii Iroquois.
Pe râul St. Lawrence navighează o corabie cu refugiați francezi. Aceștia sunt duși la un târg, unde vor fi preluați ca servitori de către proprietari britanici, urmând să fie eliberați și împroprietăriți cu teren după trei ani. Rene Sel (Christian Cooke) și Charles Duquet (James Bloor) se află printre aceștia. Dacă Sel vede prezența lui aici ca pe o evadare din sărăcia din Franța, Duquet simte că a fost trimis în Lumea Nouă pentru a fi pedepsit.
Ambii ajung în slujba lui Claude Trepagny (David Thewlis).
De pe acea corabie, coboară în Lumea Nouă și Delphine (Lily Sullivan) și Melissande (Tallulah Haddon), două tinere care urmează să fie instruite de o măicuță de la mănăstire pentru a deveni Fillies du Roi (tinere virgine viitoare soții ale proprietarilor bogați din zonă, pentru a ajuta coloniile să prospere).
Hamish Goames (Aneurin Barnard) și Yvon (Zahn McClarnon), angajați ai Companiei Golfului Hudson, ajung și ei aici, în căutarea unui alt angajat care a dispărut în urmă cu câteva luni.
Aceștia ajung la pensiunea condusă de Francis Geffard (Adrian Hough) și soția sa, Mathilde (Marcia Gay Harden).
Sunt multe personaje, fiecare cu interesele și temerile sale, iar realizatorii nu reușesc să ne facă cunoștință cu ele într-un mod mai puțin derutant.
Dar imaginile sunt grozave și interpretările la fel.
Barkskins e genul de serial care îți poate capta interesul, însă numai dacă îți dorești asta și reușești să treci peste începutul ușor confuz.
National Geographic va difuza în fiecare zi de vineri, începând cu 7 august, câte două episoade, timp de patru săptămâni.