După un weekend în care oamenii au preferat de Paști să nu se îngrămădească la cinema, încasările au revenit pe o traiectorie normală. Iar Fast and Furious 7 (Ro Image 2000) a reușit ca, în cea de-a treia săptămână de la debut, să se mențină pe prima poziție la box office, chiar mărindu-și încasările față de weekendul anterior.
Filmul care a reprezentat ultimul rol al regretatului actor Paul Walker scrie istorie la box office. Cu 51.918 spectatori (săli), acesta a încasat 990.603 lei în weekend, cu 32% mai mult decât în perioada anterioară.
Iar cu încasări totale de 9.653.149 de lei, în trei săptămâni, Fast and Furious 7 s-a apropiat la un milion de lei de recordul realizat în zece săptămâni, anul trecut, de ultima parte din franciza The Hobbit: The Battle of the Five Armies (Forum Film). În schimb, acesta a devansat The Hobbit la numărul total de spectatori, având deja 563.243 de spectatori (cu aproape 40.000 de spectatori mai mulți).
Pe locul secund în weekend s-a situat prima premieră a săptămânii, comedia Paul Blart: Mall Cop 2 (InterComFilm). Deși are un cinemaMetru de 0% (!), a încasat 282.944 lei la debut, cu 15.722 de spectatori (40 săli).
Podiumul a fost completat, la fel ca săptămâna trecută, de animația Tinker Bell and the Legend of the NeverBeast (Forum Film), aflată la a treia săptămână în cinematografele românești. Doar că, de data aceasta, filmul celor de la Disney a înregistrat încasări de 241.165 de lei, adică de peste două ori mai mari decât în weekendul anterior, fiind vizionat de 13.059 spectatori (70 săli).
În Top 10 au mai pătruns două premiere. Cea dintâi a fost filmul cu Al Pacino – Danny Collins (Ro Image 2000), care a strâns 117.907 lei la debut, cu 5.466 de spectatori (38 săli), ocupând locul al șaselea.
Cea de-a doua a fost thrillerul cu Billy Bob Thornton, John Malkovich, Liam Hemsworth – Cut Bank (Ro Image 2000). Acesta a câștigat 75.851 de lei, cu 3.814 spectatori (39 săli), situându-se pe locul al optulea.
Weekendul trecut în cifre
Cum aminteam la început, încasările au revenit pe o traiectorie normală, după scăderea înregistrată în weekendul de Paști. Astfel, câștigurile s-au dublat față de weekendul anterior, acestea ridicându-se la 2.494.679 de lei.
Și numărul de spectatori a înregistrat o creștere însemnată, de aproape 60.000 de persoane, înregistrându-se 131.064 de spectatori în total.
Filme noi în cinematografe
Se vor lansa cinci noi filme în cinematografe, săptămâna aceasta:
- The Avengers: Age of Ultron, a doua parte a seriei celor de la Marvel, care se așteaptă să detroneze Fast and Furious 7;
- Cel Ales, un film românesc, de Cristian Comeagă;
- Child 44, un thriller a cărui acțiune se petrece în Rusia sovietică și în care joacă trei actori de top: Gary Oldman, Noomi Rapace, Tom Hardy;
- Miss Julie, o dramă de epocă, de Liv Ullmann, cu Jessica Chastain și Colin Farrell;
- Vi är bäst!, un nou film realizat de celebrul cineast suedez Lukas Moodysson.
Box-Office România
weekend #16: 17-19 aprilie 2015
Date furnizate de Cinemagia
Loc | Film | Lei | cinemaMetru |
---|---|---|---|
1. | Fast and Furious 7 | 990.603 | 85% |
2. | Paul Blart: Mall Cop 2 | 282.944 | 0% |
3. | Tinker Bell and the Legend of the NeverBeast | 241.165 | 77% |
4. | Insurgent | 149.334 | 40% |
5. | Get Hard | 127.848 | 13% |
6. | Danny Collins | 117.907 | 55% |
7. | Home | 82.939 | 42% |
8. | Cut Bank | 75.851 | 12% |
9. | Minuscule – La vallée des fourmis perdues | 61.733 | – |
10. | Cinderella | 58.368 | 75% |