Box Office > Fast Five autoritar

Filmul weekend-ului trecut a fost fără urmă de îndoială Fast Five, a cincea parte a seriei Fast and Furious. Cu peste 35.000 de spectatori şi venituri de peste 635.000 de lei, Ro Image, compania care îl distribuie în România, nu se poate declara nemulţumită.

Tot Ro Image a adus la noi alte două filme mult mediatizate, dar care împreună (Paul – după 2 săptămâni şi Scream 4 – după 3 săptămâni) nu au adunat până în prezent decât jumătate din spectatorii lui Fast Five (puţin peste 16.000).

2010 Dodge Challenger. Condus de Dom Toretto (Vin Diesel)/Foto: Universal Pictures

2010 Dodge Challenger. Condus de Dom Toretto (Vin Diesel)/Foto: Universal Pictures

Pe de altă parte, Media Pro Distribution a reuşit să aibă un super-succes cu Naşa, un film ridicol de prost, dar cu priză la public: peste 4.800 de spectatori, în condiţiile în care nu a fost lansat decât în 8 săli de cinema.
Spre comparaţie, alte două filme româneşti, care încă mai rulează în cinematografe, Periferic și Bună! Ce faci? (ambele distribuite de Voodoo Films) nu au adus în săli decât aproape 3.600 de spectatori (în 5 săptămâni), respectiv peste 9.800 de spectatori (dar în 9 săptămâni).

Rio (Odeon Films) deține recordul în ceea ce privește numărul de cinematografe în care rulează (42) și după trei săptămâni a strâns peste 1.420.000 lei și 73.000 de spectatori. E incredibil ce rezultate poate avea o animație bine făcută!

Transilvania Film habar n-a avut să se ocupe de distribuția lui 127 Hours și l-a lansat abia în urmă cu două săptămâni, când aproape nimeni nu mai vorbea despre el. Dacă îl aduceau înainte de Oscaruri, cu siguranță că altfel ar fi stat lucrurile. Însă, realitatea este că filmul lui Danny Boyle este un adevărat eșec în România, rulează în doar trei cinematografe și n-a reușit să adune decât 682 de spectatori.

Tangled

Tangled

După 17 săptămâni, o altă animație de succes se pregătește să părăsească sălile de cinema. Tangled (Forum Film România) a scos aproape 3.700.000 de lei din buzunarele a 187.000 de spectatori.

O altă premieră a săptămânii trecute, Viața mea sexuală, filmul de debut al lui Cornel George Popa (de care, sincer, n-am auzit), distribuit de Paradox Film, a fost vizionat de numai 262 de spectatori.

La final, să mai spun şi că la sondajul cu ocazia căruia i-am invitat pe vizitatorii noştri să voteze cel mai bun film al lunii aprilie, primele trei poziţii au fost ocupate de filmele:
1. Scream 4 (20%)
2. 127 Hours (13.33%)
3. Water for Elephants, Source Code şi Rio (11.11%)

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *