0
10 decembrie 2013
 
 

Box Office > Homefront, în fruntea ierarhiei


După patru săptămâni de dominație Forum Film la box office, cu Thor: The Dark World și The Hunger Games: Catching Fire, MediaPro a revenit în fruntea ierarhiei, cu cel mai recent film în care joacă Jason Statham – Homefront.

Cu 547.806 de lei încasați, având 30.016 spectatori (46 de săli de cinema), Homefront a ocupat locul întâi la box office în weekendul trecut, fiind singura premieră a săptămânii care a intrat în top 10.

Pe locul secund a rămas Delivery Man, un alt film distribuit de MediaPro, aflat la a doua săptămână de la lansare. Remake al peliculei canadiene Starbuck, filmul cu Vince Vaughn în rolul principal a câștigat 267.817 lei, cu 14.399 de bilete vândute (37 săli de cinema).

Ultima treaptă a podiumului a fost ocupată de fostul lider, cea de-a doua parte din franciza cu Jennifer Lawrence – The Hunger Games: Catching Fire. Cu 226.027 de lei câștigați la cea de-a treia săptămână de la lansare, acesta a coborât de pe prima poziție, având 11.949 de spectatori (50 de săli de cinema).

În total, a doua parte a francizei distribuite de Forum Film a ajuns la 2.230.351 de lei câștigați, intrând în top 20 al anului.

După cinci săptămâni, Thor: The Dark World a ieșit din top 3, coborând pe locul al patrulea, cu 170.192 de lei câștigați în weekend (7.772 spectatori, 38 săli de cinema). Dar, a doua parte a francizei celor de la Marvel a reușit săptămâna trecută să ajungă pe primul loc în topul încasărilor din 2013, depășind cu aproape 50.000 de lei Fast & Furious 6, lansat la finalul lunii mai.

Thor: The Dark World a ajuns în numai cinci săptămâni la 4.450.078 de lei încasați, cu 210.531 de bilete vândute.

Filme noi în cinematografe

Săptămâna aceasta nu se va lansa decât un singur film, însă unul mult așteptat:

Box-Office România

weekend #46: 6-8 decembrie 2013

Date furnizate de Asociația Film România

LocFilmLei
1.Homefront547.806
2.Delivery Man267.817
3.The Hunger Games: Catching Fire226.027
4.Thor: The Dark World170.192
5.Khumba161.180
6.Lee Daniels’ The Butler85.357
7.The Counselor63.131
8.Free Birds56.941
9.Dom Hemingway55.301
10.Oldboy27.293


Articol scris de