Box Office > Man of Steel n-a doborât niciun record, dar s-a instalat lejer pe primul loc

Man of Steel (MediaPro Distribution) a câștigat 916.207 lei în primul weekend și a preluat, astfel, locul întâi la box office de la un alt film distribuit de MediaPro – Now You See Me, care a coborât până pe locul al treilea. Rulând în 59 de cinematografe, Man of Steel a fost vizionat de 44.146 de spectatori.

Locul al doilea a fost ocupat de filmul celor de la RoImage, World War Z, care a încasat 586.706 lei și a vândut 27.613 bilete. Noul film cu Brad Pitt în rolul principal nu a rulat în tot atât de multe săli precum Man of Steel, însă 42 tot este un număr destul de mare.

După cum spuneam, Now You See Me a coborât pe poziția a treia, cu încasări de 297.038 lei și un număr de 15.122 de spectatori. Valoarea încasărilor acestuia a scăzut cu aproximativ 60%, comparativ cu weekendul precedent, deși numărul de cinematografe în care a rulat a scăzut doar cu 6 (de la 50 la 44).

Un adevărat dezastru l-a înregistrat însă filmul de animație distribuit de Forum FilmMonsters University. Deși în format 3D, deși animație (un gen destul de popular în România dacă ne uităm la încasările obținute de astfel de filme în ultimul timp) și în ciuda faptului că s-a lansat concomitent în nu mai puțin de 105 cinematografe, urmașul lui Monsters, Inc. nu a reușit să câștige decât 271.720 de lei, fiind urmărit de 14.264 de spectatori.

Locul al 5-lea a revenit lui Fast & Furious 6 (RoImage), care în a cincea săptămână a câștigat 66.451 de lei și a înregistrat 3.601 spectatori.

Filme noi în cinematografe

Săptămâna aceasta ne așteaptă mai puține blockbustere noi, dar avem:

  • în sfârșit, o nouă comedie apare în cinematografe și, cel mai probabil, The Internship / Stagiarii va încheia primul weekend în top 3, cel puțin dacă publicul nu va alege noul film al lui Linklater;
  • pentru că veni vorba despre Linklater, tot vineri va avea premiera și Before Midnight / Înainte de miezul nopţii, finalul trilogiei care a început, în 1995, cu Before Sunrise, și, apoi, a continuat în 2004, cu Before Sunset;
  • de asemenea, fanii filmelor thriller/horror vor avea de văzut un film care pleacă de la o premisă cel puțin interesantă: cum ar fi dacă timp de 12 ore pe an ai putea ucide pe oricine, fără a te teme de consecințe? The Purge / The Purge. Noaptea judecăţii a fost un adevărat succes de box office în SUA, chiar dacă criticii nu l-au lăudat prea tare.

Box-Office România

weekend #25: 21 – 23 iunie 2013

Date furnizate de Asociația Film România

LocFilmLei
1.Man of Steel916.207
2.World War Z586.706
3.Now You See Me297.038
4.Monsters University271.720
5.Fast & Furious 666.451
6.The Hangover Part III58.224
7.Epic43.571
8.The Great Gatsby41.028
9.After Earth30.302
10.Jurassic Park19.517

Un comentariu la „Box Office > Man of Steel n-a doborât niciun record, dar s-a instalat lejer pe primul loc”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *