Box Office > This Means War, preferatul publicului din România

Suntem în perioada sărbătorilor Sfântul Valentin și Dragobete și, prin urmare, este perfect normal să avem pe primul loc la box office o comedie romantică. This Means War/Să fie război, distribuit de Odeon Film, s-a lansat în 26 de cinematografe și a atras 21.162 de spectatori, câștigând 379.146.

Locul doi este ocupat de thriller-ul Safe House/Casa conspirativă, distribuit de RoImage. Acesta a rulat tot în 26 de cinematografe, adunând 17.407 de spectatori și încasând 348.429 de lei.

Ultima poziție pe podiumul weekend-ului trecut aparține fostului număr 1: filmul adus de MediaPro Distribution, Journey 2: The Mysterious Island/Călătoria 2: Insula misterioasă, cu 15.859 spectatori și 346.435 de lei.

Cel mai nou film al lui Sergiu Nicolaescu, Ultimul corupt din România, s-a descurcat destul de bine, fiind urmărit de 4.466 de spectatori și câștigând 83.369 de lei.

My Week with Marilyn/O săptămână cu Marilyn (ForumFilm România), filmul pentru care Michelle Williams a fost nominalizată la Oscar la categoria Cea mai bună actriță, nu a atras foarte mulți români (2.520 spectatori/49.379 lei).

Iar ultima premieră a săptămânii trecute, filmul distribuit de Transilvania Film, Gianni e le donne/Gianni şi femeile, a câștigat doar 4.381 de lei, de la 345 de spectatori.

Box-Office România

weekend#7: 17-19 februarie 2012
LocFilmLei
1.This Means War379.146
2.Safe House348.429
3.Journey 2: The Mysterious Island346.435
4.One for the Money124.002
5.Ultimul corupt din România83.369
6.Star Wars: Episode I – The Phantom Menace78.432
7.My Week with Marilyn49.379
8.Happy Feet Two49.286
9.Underworld: Awakening40.519
10.The Descendants38.317

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *