De la premiera lui The Avengers nu a mai fost un film atât de aproape de a câștiga 1.000.000 de lei în weekend-ul de debut. Și am avut câteva filme care ar fi avut potențial: Men in Black III, Prometheus sau, de ce nu?, The Dictator.
Însă cel care depășește 900.000 de lei câștigați în primul weekend este noua animație DreamWorks: Madagascar 3: Europe’s Most Wanted.
Filmul distribuit în România de RoImage a reușit să aducă în sălile de cinema 45.308 de spectatori, fiind proiectat în 63 de cinematografe.
Pe locurile 2, respectiv 3, au coborât Prometheus (Odeon Film), cu 318.166 de lei/13.454 spectatori și Men in Black III (InterComFilm Distribution), cu 126.244 de lei/6.086 spectatori.
O altă premieră a săptămânii trecute, How I Spent My Summer Vacation, noul film cu Mel Gibson în rolul principal, a debutat pe locul al 5-lea, fiind distribuit de către Hollywood Multiplex în numai 18 cinematografe din România. Acesta a atras 3.258 de spectatori și a câștigat 63.849 de lei.
Piranha 3DD nu a fost chiar un succes pentru Forum Film România. Poate că de vină au fost criticile preponderent negative, ori rating-ul IM-18, dar ce este cert e că ”urmașul” lui Piranha 3D a câștigat doar 39.858 de lei și a fost vizionat de 1.795 de spectatori, clasându-se al șaptelea în box-office.
Box-Office România
weekend #23: 15-17 iunie 2012
Loc | Film | Lei |
---|---|---|
1. | Madagascar 3: Europe’s Most Wanted | 902.358 |
2. | Prometheus | 318.166 |
3. | Men in Black III | 126.244 |
4. | Snow White and the Huntsman | 81.561 |
5. | How I Spent My Summer Vacation | 63.849 |
6. | What to Expect When You’re Expecting | 48.430 |
7. | Piranha 3DD | 39.858 |
8. | The Dictator | 27.524 |
9. | Dark Shadows | 21.375 |
10. | The Avengers | 19.372 |
Arata bine insa mi se pare mult sub Prometheus..eu unu n-am fost in cinema pentru el.
Nu am vizionata niciodata o animatie si nici nu o voi face din 2 motive:
1 ma plictisesc de moarte!
2. fostul meu profesor de logica din liceu zicea ca filmele gen sunt pentru oamenii cu un iq scazut,iar eu unul am simtit mereu o tampenie sa pierzi 2 ore pe asa ceva!
Sincer.. si eu prefer animatiile, in special cand este vorba de filme 3D. Am observat ca cele mai frumoase efecte sunt 3D
Eu sincer cred ca un film de animatie este mereu bine venit, ca o portie de relaxare, mai ales pentru cei mici!
prefer sa ma uit la un film de animatie decat la un film de actiune care are atatea efecte speciale incat actorii sunt „animati” (sar, se lupta, etc – actiuni care sunt in mod clar modificate cu ajutorul tehnologiei). Acestea din urma imi par false, macar filmele de animatie nu au pretentia redarii unei realitati.