Box Office > Skyfall rămâne numărul 1

Chiar și într-o săptămână cu șase filme noi în cinematografele din România, Skyfall, cea mai recentă aventură cu James Bond, a rămas pe primul loc în topul vizionărilor din weekend, pierzând numai 35% comparativ cu weekendul de debut.

Filmul distribuit de Forum Film a avut încasări de 911.409 de lei și un număr de 47.345 de spectatori, ajungând deja al șaselea film al anului 2012, în ceea ce privește încasările. Astfel, după numai două săptămâni, Skyfall a vândut 171.262 de bilete, în valoare totală de 3.041.936 de lei. În această săptămână, cel mai probabil, va depăși animația Brave, distribuită tot de către Forum Film, amenințând poziția a patra ocupată de o altă animație – Madagascar 3: Europe’s Most Wanted (3.604.777 lei, RoImage), și chiar locul al treilea al lui The Dark Knight Rises (3.766.149 lei, MediaPro Distribution).

Al doilea cel mai vizionat film în weekendul trecut a fost Silent Hill: Revelation 3D, distribuit tot de către Forum Film România. Compania română de distribuție a avut, astfel, un weekend senzațional, dacă luăm în calcul și locul al cincilea ocupat de un alt film al său – animația Wreck-It Ralph.
Silent Hill: Revelation 3D a încasat 277.245 de lei și a convins 14.034 de spectatori să-l vizioneze.

Upside Down, filmul care îi are în rolurile principale pe Jim Sturgess și Kirsten Dunst, o dramă romantică SF adusă de MediaPro Distribution, a ocupat locul al treilea, cu 264.379 lei și 14.443 de spectatori.

Pe locul al patrulea a coborât animația 3D a celor de la InterComFilm, Hotel Transylvania, care a câștigat 230.963 de lei și a fost urmărită de 11.668 de spectatori.

Iar pe locul al cincilea, așa cum spuneam, a fost tot o animație – Wreck-It Ralph (105.527 lei, 5.426 spectatori).

Love Is All You Need, comedia romantică adusă de RoImage și regizată de Susanne Bier, a încasat 96.691 lei și a avut 4.720 de spectatori, fiind, astfel, al șaselea film în clasament. Totuși, acesta nu a fost distribuit decât în 19 cinematografe, spre deosebire de Skyfall – 66 de cinematografe, sau Wreck-It Ralph – 45 de cinematografe.

Alte două filme au mai avut premiera săptămâna trecută: animația Ronal Barbaren, a celor de la Transilvania Film, care a rulat în 12 săli și a atras 670 de spectatori, câștigând 13.501 lei, și cel de-al treilea film al lui Dan Chișu, Şi caii sunt verzi pe pereţi. Acesta din urmă, distribuit în 15 cinematografe, a obținut 11.763 de lei, chiar dacă datele statistice ne arată că a avut un număr de 4.071 de spectatori.

Săptămâna aceasta vom avea patru filme în premieră, printre care și mult-așteptatul Argo (MediaPro), cel mai nou film regizat de Ben Affleck și unul dintre favoritele la Oscarurile de anul viitor. Alături de acesta, Hollywood Multiplex aduce Dredd 3D: Ultima judecată, New Films România își revine din amorțeală și, după o pauză de trei luni, vine cu Joe, asasin în timpul liber, iar InterComFilm ne oferă o comedie – Celeste şi Jesse pentru totdeauna.

Box-Office România

weekend #43: 2 – 4 noiembrie 2012
LocFilmLei
1.Skyfall911.409
2.Silent Hill: Revelation 3D277.245
3.Upside Down264.379
4.Hotel Transylvania230.963
5.Wreck-It Ralph105.527
6.Love Is All You Need96.691
7.Minte-mă Frumos94.139
8.Taken 288.027
9.După Dealuri74.007
10.Asterix și Obelix: În Slujba Majestății Sale50.985

2 comentarii la „Box Office > Skyfall rămâne numărul 1”

  1. numai filme proaste pe ecran acum, normal ca skyfall e pe primul loc datorita renumelui filmului, el nu e cine stie ce in sine, iar cel mai bine joaca javier bardem…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *