Deși în SUA weekend-ul care a trecut a fost catalogat drept cel mai dezastruos din ultimii zece ani în ceea ce privește încasările, iată că la noi lucrurile au stat ceva mai bine și chiar s-a observat o ușoară creștere.
Iar filmul care a beneficiat cel mai mult de pe urma biletelor vândute la cinema zilele trecute a fost Step Up Revolution. Cu 16.587 de spectatori, acesta a câștigat 340.938 de lei, ceea ce nu reprezintă foarte mult, dar este un rezultat acceptabil pentru distribuitorul MediaPro, care, în ultima vreme, nimerește tot mai des primul loc la box office.
Locul al doilea a fost ocupat de o altă premieră a săptămânii trecute, noul film regizat de Oliver Stone, intitulat Savages / Brutele. Cu Blake Lively, Benicio Del Toro, Emile Hirsch, John Travolta, Salma Hayek și Taylor Kitsch, filmul distribuit de RoImage 2000 a câștigat 227.825 de lei și a fost vizionat de 12.034 de spectatori.
Pe locul trei a coborât The Expendables 2, un alt film al celor de la MediaPro, care a încasat 222.370 de lei (cu peste 50% mai puțin decât în weekend-ul precedent) și a vândut 12.175 de bilete. Totodată, a reușit performanța ca în a doua săptămână de prezență în cinematografele din România să depășească suma de 1.000.000 de lei obținută din încasări.
Tinker Bell: Secret of the Wings, animația distribuită de Forum Film, a ocupat locul al patrulea în weekend-ul de debut, cu 10.745 de bilete vândute și 206.152 de lei câștigați.
Top-ul 5 este încheiat tot de către o animație, distribuită tot de Forum Film. Brave a câștigat 173.267 de lei și a avut 8.756 de spectatori. Astfel, animația celor de la Disney a ajuns în topul 10 al filmelor cu cele mai mari încasări în 2012, în România.
O altă premieră a săptămânii trecute este Lawless, film adus în România de Hollywood Multiplex. Acesta a încasat 98.539 de lei și a fost vizionat de 5.111 spectatori, chiar dacă a rulat în numai 19 săli.
The Best Exotic Marigold Hotel a fost lansat de Transilvania Film în și mai puține cinematografe. Doar 9. Prin urmare, faptul că a fost văzut de 766 de spectatori și a câștigat 9.700 de lei este o realizare.
Săptămâna aceasta ne așteaptă Resident Evil: Retribution / Resident Evil: Răsplata, Despre oameni şi melci și The Campaign / Campania.
Box-Office România
weekend #35: 7 septembrie – 9 septembrie 2012
Loc | Film | Lei |
---|---|---|
1. | Step Up Revolution | 340.938 |
2. | Savages | 227.825 |
3. | The Expendables 2 | 222.370 |
4. | Tinker Bell: Secret of the Wings | 206.152 |
5. | Brave | 173.267 |
6. | To Rome with Love | 106.193 |
7. | Lawless | 98.539 |
8. | That’s My Boy | 63.901 |
9. | The Watch | 59.481 |
10. | Ice Age 4: Continental Drift | 53.697 |
step up este filmul meu preferat. M-a inspirat sa ma apuc de lectii de dans:)
A prins destul de bine in randul tinerilor..