Box Office > Thor: Ragnarok, al patrulea debut al anului

Thor: Ragnarok (Forum Film) a ocupat primul loc la box office, înregistrând cea de-a patra sumă în weekendul de debut în acest an.

Cu încasări de 2.345.609 lei şi aproape 117.000 de spectatori în 124 de săli, noul film cu Thor este, totodată, primul dintre cele trei realizate de Studiourile Marvel şi lansate în România, câştigând cu peste un milion de lei faţă de cel lansat în 2013.

Însă, în privinţa cronicilor, cu cinemaMetru=75%, acesta s-a ridicat la nivelul primului film, lansat în 2011, care are cinemaMetru=77% și care a încasat cel mai puţin din serie (1.043.821 lei, 44.957 spectatori), după ce The Dark World, din 2013, a avut cinemaMetru=48%.

Fostul ocupant al poziţiei întâi la box office, Geostorm / Geostorm: Pericol Global (Vertical Entertainment), a coborât o poziţie în al doilea weekend, cu o scădere de 54%, înregistrând 641.905 lei şi 28.013 spectatori în 62 de săli.

Pe locul al treilea s-a situat o altă premieră, Jigsaw / Jigsaw: Moștenirea (Vertical Entertainment) – cinemaMetru=28%, care a încasat 522.415 lei la debut, cu 27.125 de spectatori în 61 de săli.

De asemenea, şi locul al patrulea a revenit unei premiere, animaţia germană The Little Vampire / Micul vampir (Ro Image 2000, Prorom) câştigând la debut 271.884 de lei, cu 15.084 de spectatori în 65 de săli.

În weekend s-a lansat şi un nou film românesc, Capace (Bomb Film Production), realizat de Sorin Marin, care a încasat 12.610 lei, cu 1.487 de spectatori în 24 de săli, ocupând locul 20.

Weekendul trecut în cifre

În total, în cinematografele din ţară s-au încasat cu aproape două milioane de lei mai mult faţă de weekendul anterior, suma fiind de 4.951.558 de lei.

În privinţa numărului de spectatori, acesta a crescut cu o sută de mii faţă de perioada similară precedentă, înregistrându-se aproape 250.000 de bilete vândute.

Box-Office România

weekend #42: 27 – 29 octombrie 2017

Date furnizate de Cinemagia

LocFilmLeicinemaMetru
1.Thor: Ragnarok (2017)2.345.60975%
2.Geostorm (2017)641.90517%
3.Jigsaw (2017)522.41528%
4.The Little Vampire (2017)271.884--
5.Home Again (2017)156.72325%
6.Happy Family (2017)155.964--
7.Blade Runner 2049 (2017)152.59194%
8.My Little Pony: The Movie (2017)143.45729%
9.Mother! (2017)112.89375%
10.The Snowman (2017)69.73118%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *