Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism este noul film al lui Corneliu Porumboiu, care a mai realizat filme precum A fost sau n-a fost?, în 2006, sau Poliţist, adj., apărut în 2009.
Realizat după un scenariu scris tot de către Porumboiu, Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism îi are în distribuție pe Bogdan “Boogie” Dumitrache, Diana Avrămuţ, Alexandru Papadopol “Papi” şi Mihaela Sârbu.
Sinopsis Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism:
Suntem în mijlocul filmărilor. Paul, regizorul (Bogdan Dumitrache), are o relaţie amoroasă cu Alina, o actriţă dintr-un rol secundar (Diana Avrămuţ).
A doua zi se vor filma ultimele scene în care apare Alina. Paul se hotărăşte să filmeze o scenă nud cu ea. Paul se trezeşte de dimineaţă, plin de îndoieli, şi îşi schimbă planurile: în loc să filmeze scena nud, îi spune producătorului că are o criză de ulcer. Apoi îşi ia o zi liberă pentru a se întâlni cu Alina. Treptat, filmul se întrepătrunde din ce în ce mai mult cu viaţa reală, iar filmarea ia o turnură neaşteptată.
Corneliu Porumboiu, despre cel mai recent film al său:
Scriam deja la scenariu, când a fost propus un proiect de lege care ar fi schimbat modul de finanţare a filmelor în România: ca să obţin fonduri, ar fi trebuit să prezint nu doar scenariul, ci şi un storyboard detaliat.
Nu am fost de acord cu această lege, dar mi-a amintit de perioada mea de pregătire ca cineast. Limitările presupuse de pelicula de 35mm, nevoia de a planifica fiecare cadru au făcut parte din formarea mea. Ca urmare a acestor restricţii s-a dezvoltat şi aplecarea mea faţă de repetiţii şi cadre lungi. Deci am vrut să vorbesc despre naşterea unui film şi constrângerile aferente ei.
M-a inspirat povestea unui prieten cineast, care şi-a investit toţi banii în producţia unui film de-al său, începută acum zece ani şi apoi sistată în toiul filmărilor. Am fost inspirat de ideea unei filmări fără sfârşit… Până la urmă, am vrut mai ales să întorc camera spre meseria regizorală, să arăt cum lucrăm, metodele pe care le folosim, cum se realizează un proiect; să arunc o privire în spatele cortinei.
Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism va fi distribuit pe piața internațională de către Wild Bunch, cu titlul When Evening Falls on Bucharest or Metabolism.
În România, Independența Film îl va aduce în cinematografe începând cu 20 septembrie.
Până se va lansa trailerul oficial, iată o secvență de 56 de secunde, prezentată cu ocazia participării la Festivalul de la Locarno.