Două filme am reușit să văd de la ediția de anul acesta a One World Romania: un documentar românesc despre o fată pentru care boxul a reprezentat șansa la o viață normală – Roboțelul de aur, și un documentar aflat printre nominalizatele la Oscar – Cartel Land.
Deși sunt diferite atât în ce privește genul de subiect ales, cât și ca abordare stilistică, ambele documentare au ceva în comun, ambele prezintă aspecte ale societății pe care, de cele mai multe ori, le ignorăm. Despre traficul cu droguri și crimele de la granița Mexicului cu Statele Unite ale Americii se vorbește de mult timp, dar autoritățile nu reușesc sau n-au interesul să le neutralizeze. Iar soarta copiilor orfani din România este un subiect delicat. Ce se întâmplă cu aceștia după ce depășesc vârsta majoratului?
Cartel Land
Pune laolaltă Breaking Bad și Sicario și vei avea Cartel Land. Sau… nu chiar. Pentru că filmul lui Matthew Heineman nu-i ficțiune; evenimentele pe care le prezintă s-au întâmplat în realitate, iar cei pe care-i vedem pe ecran nu sunt actori.
Heineman prezintă două grupuri de vigilante care s-au săturat să mai aștepte ajutorul autorităților și au hotărât să se ajute singuri.
Autodefensas a fost înființat de Dr Jose Mireles, cunoscut ca „El Doctor”, în statul mexican Michoacán. Acesta a strâns alături de el mai mulți oameni care nu mai vor ca orașele lor să fie controlate de membrii Cartelului, care ajunseseră să controleze nu numai traficul de droguri, ci orașe întregi; aceștia nu se temeau de lege și sunt sugestii care lasă de înțeles că chiar colaborau cu autoritățile.
Mireles mărturisește la un moment-dat că a înființat Autodefensas pentru că ajunsese în situația în care a realizat că e timpul să se decidă cum dorește să moară: ca victimă a cartelurilor ucigașe sau încercând să riposteze.
De cealaltă parte a graniței, Tim „Nailer” Foley este un singuratic despre care nu aflăm multe lucruri în afară de faptul că a pus bazele unei grupări paramilitare – Arizona Border Recon, care luptă împotriva traficului de droguri care se face la granița dintre Mexic și Statele Unite ale Americii.
La începutul filmului lui Heineman, o mână de oameni mascați fac droguri. Se felicită pentru calitatea mărfii și sunt conștienți de răul pe care-l produc celor care vor consuma aceste droguri, dar spun că nu au încotro. Dacă ar începe să asculte de ce e corect, ar fi distruși. De mici au fost săraci și asta este calea lor spre mai bine.
Roboțelul de aur
Tot despre sărăcie e vorba și în Roboțelul de aur. Sau… nu chiar. Regizorii Mihai Dragolea și Radu Mocanu o urmăresc pe Steluța Duță, de mai multe ori campioană europeană și vicecampioană mondială la box, și, în 77 de minute, ne spun povestea ei.
Aceasta a fost abandonată la naștere și a trăit la orfelinat. A învățat de mică să se bată, dar a cunoscut și durerea din urma bătăilor primite. La fel ca ea sunt mulți copii. Dar Steluța a avut noroc. Pe când avea 20 de ani și stătea pe străzi, a fost descoperită de Constantin Voicilași, antrenor și părintele ei adoptiv. Iar boxul a salvat-o.
Steluța Duță a ajuns una dintre cele mai bune pugiliste din lume la categoria sa. Dar visul ei e să aibă o casă. E veselă și glumește mai mereu. Se încurcă atunci când trebuie să spună ceva în public. A trecut de partea dificilă a vieții sale, însă dacă te uiți cu atenție în ochii ei vei vedea că aceștia o trădează. Poate că momentele grele au trecut, dar amintirile au rămas.
Cea mai impresionantă parte a documentarului este cea în care Steluța își reîntâlnește mama și sora. Voicilași le judecă. Steluța nu spune nimic. Numai cei care n-au trecut prin Iad îndrăznesc să comenteze. Ceilalți știu că e mai bine să-și țină gura. Sărăcia te schimbă, te marchează pentru totdeauna.
Un film cu un asemenea subiect s-ar fi putut transforma foarte ușor în melodramă, însă Mihai Dragolea și Radu Mocanu reușesc să mențină în echilibru acest documentar, chiar dacă, din punct de vedere stilistic, pare indecis în unele momente.
Festivalul Internațional de film documentar și drepturile omului se desfășoară, la București, în perioada 21 – 27 martie 2016.