Câștigătorii Oscar 2016 > Spotlight – cel mai bun film, Mad Max – cele mai multe premii

castigatorii-oscar-2016

Spotlight, filmul lui Tom McCarthy, a fost premiat pentru cel mai bun film la cea de-a 88-a ediție a Premiilor Oscar, în vreme ce Mad Max: Fury Road a primit cele mai multe premii (6).

De altfel, în clasamentul în funcție de numărul de premii câștigate, Mad Max a fost urmat de The Revenant, cu trei premii, și de Spotlight cu două.

Leonardo DiCaprio a câștigat la categoria Cel mai bun actor, iar Brie Larson, pentru cea mai bună actriță; ambele premii fiind previzibile.

Singura mare surpriză la această ediție a Oscarurilor s-a înregistrat la categoria Cel mai bun actor în rol secundar, unde principalul favorit, Sylvester Stallone, se pare că n-a fost și favoritul membrilor Academiei, care l-au votat pe Mark Rylance, pentru rolul din Bridge of Spies.

Premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar a fost obținut de Alicia Vikander (The Danish Girl).

Inside Out a câștigat premiul pentru cea mai bună animație, Amy – pentru cel mai bun documentar, iar filmul maghiar Son of Saul a fost premiat pentru cel mai bun film străin.

Alejandro G. Inarritu a câștigat pentru al doilea an consecutiv pentru cea mai bună regie.

Lista completă cu câștigătorii de la Oscar 2016

*câștigătorii sunt cu roșu

Film

The Big Short 81% Producători: Brad Pitt, Dede Gardner și Jeremy Kleiner

Bridge of Spies 92% Producători: Steven Spielberg, Marc Plattși Kristie Macosko Krieger

Brooklyn
Producători: Finola Dwyer și Amanda Posey

Mad Max: Fury Road 100% Producători: Doug Mitchell și George Miller

The Martian 95% Producători: Simon Kinberg, Ridley Scott, Michael Schaefer și Mark Huffam

The Revenant 86% Producători: Arnon Milchan, Steve Golin, Alejandro G. Inarritu, Mary Parent și Keith Redmon

Room
Producători: Ed Guiney

Spotlight 80% Producători: Michael Sugar, Steve Golin, Nicole Rocklin și Blye Pagon Faust

Regie

Adam McKay, „The Big Short”
George Miller, „Mad Max: Fury Road”
Alejandro González Iñárritu, „The Revenant”
Lenny Abrahamson, „Room”
Tom McCarthy, „Spotlight”

Scenariu adaptat

The Big Short, scenariu de Charles Randolph și Adam McKay
Brooklyn, scenariu de Nick Hornby
Carol, scenariu de Phyllis Nagy
The Martian, scenariu de Drew Goddard
Room, scenariu de Emma Donoghue

Scenariu original

Bridge of Spies
Scris de Matt Charman, Ethan Coen și Joel Coen

Ex Machina
Scris de Alex Garland

Inside Out
Scris de Pete Docter, Meg LeFauve, Josh Cooley; povestea originală de Pete Docter, Ronnie del Carmen

Spotlight
Scris de Josh Singer și Tom McCarthy

Straight Outta Compton
Scris de Jonathan Herman și Andrea Berloff; povestea de S. Leigh Savidge, Alan Wenkus și Andrea Berloff

Actor în rol principal

Bryan Cranston, „Trumbo”
Matt Damon, „The Martian”
Leonardo DiCaprio, „The Revenant”
Michael Fassbender, „Steve Jobs”
Eddie Redmayne, „The Danish Girl”

Actor în rol secundar

Christian Bale, „The Big Short”
Tom Hardy, „The Revenant”
Mark Ruffalo, „Spotlight”
Mark Rylance, „Bridge of Spies”
Sylvester Stallone, „Creed”

Actriţă în rol principal

Cate Blanchett, „Carol”
Brie Larson, „Room”
Jennifer Lawrence, „Joy”
Charlotte Rampling, „45 Years”
Saoirse Ronan, „Brooklyn”

Actriţă în rol secundar

Jennifer Jason Leigh, „The Hateful Eight”
Rooney Mara, „Carol”
Rachel McAdams, „Spotlight”
Alicia Vikander, „The Danish Girl”
Kate Winslet, „Steve Jobs”

Film de animaţie

Anomalisa
Producători: Charlie Kaufman, Duke Johnson și Rosa Tran

Boy and the World
Producător: Ale Abreu

Inside Out
Producători: Pete Docter și Jonas Rivera

Shaun the Sheep Movie
Producători: Mark Burton și Richard Starzak

When Marnie Was There
Producători: Hiromasa Yonebayashi și Yoshiaki Nishimura

Director de imagine

Carol, Ed Lachman
The Hateful Eight, Robert Richardson
Mad Max: Fury Road, John Seale
The Revenant, Emmanuel Lubezki
Sicario, Roger Deakins

Costume

Carol, Sandy Powell
Cinderella, Sandy Powell
The Danish Girl, Paco Delgado
Mad Max: Fury Road, Jenny Beavan
The Revenant, Jacqueline West

Film documentar

Amy
Producători: Asif Kapadia și James Gay-Rees

Cartel Land
Producători: Matthew Heineman și Tom Yellin

The Look of Silence
Producători: Joshua Oppenheimer și Signe Byrge Sørensen

What Happened, Miss Simone?
Producători: Liz Garbus, Amy Hobby și Justin Wilkes

Winter on Fire: Ukraine’s Fight for Freedom
Producători: Evgeny Afineevsky și Den Tolmor

Film documentar de scurtmetraj

Body Team 12
Producători: David Darg și Bryn Mooser

Chau, Beyond the Lines
Producători: Courtney Marsh și Jerry Franck

Claude Lanzmann: Spectres of the Shoah
Producător: Adam Benzine

A Girl in the River: The Price of Forgiveness
Producător: Sharmeen Obaid-Chinoy

Last Day of Freedom
Producători: Dee Hibbert-Jones și Nomi Talisman

Montaj

The Big Short, Hank Corwin
Mad Max: Fury Road, Margaret Sixel
The Revenant, Stephen Mirrione
Spotlight, Tom McArdle
Star Wars: The Force Awakens, Maryann Brandon și Mary Jo Markey

Film – într-o altă limbă decât engleză

Embrace of the Serpent, Columbia
Mustang, Franța
Son of Saul, Ungaria
Theeb, Iordania
A War, Danemarca

Machiaj şi coafură

Mad Max: Fury Road, Lesley Vanderwalt, Elka Wardega și Damian Martin
The 100-Year-Old Man Who Climbed Out a Window and Disappeared, Love Larson și Eva von Bahr
The Revenant, Sian Grigg, Duncan Jarman și Robert Pandini

Muzică originală

Bridge of Spies, Thomas Newman
Carol, Carter Burwell
The Hateful Eight, Ennio Morricone
Sicario, Johann Johannsson
Star Wars: The Force Awakens, John Williams

Cântec original

“Earned It” din Fifty Shades of Grey
Muzică și versuri de Abel Tesfaye, Ahmad Balshe, Jason Daheala Quenneville și Stephan Moccio

“Manta Ray” din Racing Extinction
Muzică de J. Ralph and lyrics by Antony Hegarty

“Simple Song #3” din Youth
Muzică și versuri de David Lang

“Til It Happens to You” din The Hunting Ground
Muzică și versuri de Diane Warren și Lady Gaga

“Writing’s on the Wall” din Spectre
Muzică și versuri de Jimmy Napes și Sam Smith

Scenografie

Bridge of Spies: Adam Stockhausen; Rena DeAngelo și Bernhard Henrich

The Danish Girl: Eve Stewart; Michael Standish

Mad Max: Fury Road: Colin Gibson; Lisa Thompson

The Martian: Arthur Max; Celia Bobak

The Revenant: Jack Fisk; Hamish Purdy

Film de animaţie – scurtmetraj

Bear Story
Producători: Gabriel Osorio și Pato Escala

Prologue
Producători: Richard Williams și Imogen Sutton

Sanjay’s Super Team
Producători: Sanjay Patelși Nicole Grindle

We Can’t Live Without Cosmos
Producător: Konstantin Bronzit

World of Tomorrow
Producător: Don Hertzfeldt

Film scurtmetraj

Ave Maria, Basil Khalil și Eric Dupont
Day One, Henry Hughes
Everything Will Be Okay (Alles Wird Gut), Patrick Vollrath
Shok, Jamie Donoughue
Stutterer, Benjamin Cleary și Serena Armitage

Montaj de sunet

Mad Max: Fury Road, Mark Mangini and David White
The Martian, Oliver Tarney
The Revenant, Martin Hernandez and Lon Bender
Sicario, Alan Robert Murray
Star Wars: The Force Awakens, Matthew Wood and David Acord

Mixaj de sunet

Bridge of Spies, Andy Nelson, Gary Rydstrom and Drew Kunin
Mad Max: Fury Road, Chris Jenkins, Gregg Rudloff and Ben Osmo
The Martian, Paul Massey, Mark Taylor and Mac Ruth
The Revenant, Jon Taylor, Frank A. Montano, Randy Thom and Chris Duesterdiek
Star Wars: The Force Awakens, Andy Nelson, Christopher Scarabosio and Stuart Wilson

Efecte vizuale

Ex Machina, Andrew Whitehurst, Paul Norris, Mark Ardington și Sara Bennett
Mad Max: Fury Road, Andrew Jackson, Tom Wood, Dan Oliver și Andy Williams
The Martian, Richard Stammers, Anders Langlands, Chris Lawrence și Steven Warner
The Revenant, Rich McBride, Matthew Shumway, Jason Smith și Cameron Waldbauer
Star Wars: The Force Awakens, Roger Guyett, Patrick Tubach, Neal Scanlan și Chris Corbould

Etichete:

Un comentariu la „Câștigătorii Oscar 2016 > Spotlight – cel mai bun film, Mad Max – cele mai multe premii”

  1. Pingback: Prin Blogosfera Cinefilă (22 – 28 Februarie 2016) | Recenzii Filme Si Carti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *