Un nou serial va debuta pe HBO GO din 18 mai. Este vorba despre Catch-22, adaptarea romanului cu același nume scris de Joseph Heller.
George Clooney și Grant Heslov se numără printre protagoniști, dar și regizează fiecare câte două episoade, în vreme ce Ellen Kuras semnează regia celorlalte două episoade.
Seria Catch-22 are 6 episoade și primele două vor fi disponibile pe HBO GO începând de sâmbătă, 18 mai.
Trailer Catch-22
John “YoYo” Yossarian (Christopher Abbott) este un căpitan în cadrul Forțelor Aeriene Americane din cel de-al Doilea Război Mondial, iar cea mai mare problemă a acestuia nu e inamicul, ci propria armată. Yossarian e furios că deși războiul se îndreaptă spre un final inevitabil, mii de oameni continuă să moară fără niciun scop. Toate acestea în vreme ce armata americană continuă să crească numărul misiunilor pe care soldații trebuie să le îndeplinească pentru a-și completa serviciul militar.
Exasperat, Yossarian încearcă să găsească un mod de a ieși din armată și care ar fi cea mai la îndemână soluție dacă nu să se declare bolnav. Așa ajunge la Doc Daneeka (Grant Heslov), pe care pare să-l întâlnească oriunde ar merge. Iar spre finalul primului episod, Daneeka definește regula Catch-22, o regulă amuzant de paradoxală.
Astfel, conform acesteia, un bărbat este considerat nebun dacă este dispus să continue să zboare în misiuni de luptă periculoase, deci ar fi eligibil pentru a fi scos din armată. Numai că o asemenea cerere ar fi o dovadă a sănătății lui mintale – pentru că numai un om sănătos din punct de vedere mintal poate conștientiza pericolul la care se expune, iar acest lucru îl face să nu poată fi eligibil pentru eliberarea din armată.
Scenariul scris de Luke Davies și David Michôd reușește să capteze ideea principală a oricărui film de război realizat recent: inutilitatea acestuia și lipsa de logică pentru care sute de mii de oameni care nu s-au întâlnit niciodată se omoară între ei.
Christopher Abbott reușește o interpretare grozavă, oscilând între un om stăpân pe sine, care-și ia misiunile în serios, și un soldat disperat, care se simte ca fiind singura persoană sănătoasă în mijlocul unei lumi nebune.
Catch-22 e o comedie absurdă care te amuză în câteva rânduri, te încântă cu imaginea de care s-a ocupat Martin Ruhe, dar în cea mai mare parte te lasă indiferent. Nu aduce nimic nou în abordare, unele scene care se vor amuzante par forțate și e plină de stereotipuri.