A devenit deja o tradiție ca în fiecare toamnă să vedem la București cele mai apreciate filme care au rulat în cadrul Festivalului de la Cannes. Și nici anul acesta nu face excepție, iar în perioada 14-23 octombrie va avea loc o nouă ediție a Les Films de Cannes à Bucarest.
Pentru prima dată, festivalul se va întinde pe durata a 10 zile, iar la Cluj-Napoca și Timișoara vor fi proiectate filme de la Cannes în avanpremieră, în prezența unor invitați speciali.
Dar iată câteva recomandări din program.
I, Daniel Blake
regia: Ken Loach
Palme d’Or, Cannes 2016
I, Daniel Blake i-a adus anul acesta cel de-al doilea Palme d’Or cineastului britanic Ken Loach și va fi proiectat în premieră în România la Les Films de Cannes à Bucarest.
Filmul va fi distribuit la noi în țară de Independența Film.
The Salesman
regia: Asghar Farhadi
Premiul pentru Cel mai bun Actor, Premiul pentru Cel mai bun Scenariu, Cannes 2016
The Salesman, regizat de Asghar Farhadi, este singurul film din competiția oficială Cannes 2016 distins cu două trofee. Asghar Farhadi a devenit primul iranian care a obținut Oscarul pentru film străin, cu Nader and Simin: A Separation, iar revista Time l-a inclus în topul celor mai influenți 100 de oameni din lume, în 2012.
Filmul va fi distribuit în România de Asociația Culturală Macondo.
https://youtu.be/m-o5I5UWBh0
Beyond the Mountains and the Hills
regia: Eran Kolirin
Inclus în secțiunea Un Certain Regard, Cannes 2016
Regizorul israelian Eran Kolirin va fi unul dintre invitații speciali de anul acesta la Les Films de Cannes à Bucarest, unde își va prezenta cel mai recent film al său: Beyond the Mountains and the Hills, proiectat în cadrul secțiunii Un Certain Regard la Cannes.
Filmul încă nu are un distribuitor pentru România.
https://youtu.be/A-IJEmjB43Y
Albüm
regia: Mehmet Can Mertoğlu
Premiul Révélation France 4 Semaine de la Critique, Cannes 2016
La 28 de ani, Mehmet Can Mertoğlu este tânăra speranță a cinematografiei turce, mai ales după ce a câștigat anul acesta Premiul Révélation France 4, din cadrul secțiunii Semaine de la Critique. Iar în octombrie, va fi prezent în România, la Les Films de Cannes à Bucarest.
Albüm va fi adus în România de Parada Film.
Juste la fin du monde
regia: Xavier Dolan
Marele Premiu și Premiul Juriului Ecumenic, Cannes 2016
La doar 27 de ani, Xavier Dolan a regizat deja șase lungmetraje, toate multi-premiate, iar anul acesta a câștigat Marele Premiu la Cannes cu filmul Juste la fin du monde, despre care The Guardian scria: „Să-l vezi, să-l asculți e ca și cum ai ține capul într-o boxă la un concert Motörhead”.
Filmul va fi distribuit în România de Independența Film.
American Honey
regia: Andrea Arnold
Premiul juriului, Cannes 2016
Cu American Honey, regizoarea Andrea Arnold a obținut cel de-al treilea Premiu al juriului din carieră.
Filmul va fi distribuit în România de Ro Image.
La fille inconnue
regia: Jean-Pierre Dardenne, Luc Dardenne
Prezent în competiție, Cannes 2016
La fille inconnue reprezintă cel de-al 10-lea film din cariera fraților Dardenne, care au câștigat deja de două ori Palme d’Or-ul, cu L’Enfant și Rosetta.
Filmul va fi adus în România de Independența Film.
https://youtu.be/Wpstyz7BDoc
Rester Vertical
regia: Alain Guiraudie
Prezent în competiție, Cannes 2016
Alain Guiraudie a realizat cinci lungmetraje până acum și a câștigat Premiul de regie Un Certain Regard cu L’Inconnu du lac, în 2013. Iar anul acesta va fi invitat special la Les Films de Cannes à Bucarest, unde își va prezenta cel mai nou film al său, filmul-șoc al festivalului de la Cannes – după cum a fost descris de critici, Rester Vertical.
Filmul încă nu are un distribuitor pentru România.
Cea de-a șaptea ediție a Les Films de Cannes à Bucarest se va desfășura în perioada 14-23 octombrie, în patru locuri din București: CinemaPRO, Cinema Elvira Popescu, Cinema Muzeul Țăranului și Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă.
La Cluj-Napoca, va avea loc în perioada 14-16 octombrie. La Timișoara, în zilele de 21 și 22 octombrie. Iar la Iași, pe 28 și 29 octombrie.